Atunci când protestele blochează drumul spre civilizație și democrație…
Dreptul fiecărui cetățean de a protesta, pentru a-și exprima astfel nemulțumirea și a cere autorităților niște schimbări necesare, este garantat de Constituție, care, se știe, este legea supremă într-un stat. Totuși, unde se termină dreptul la libera exprimare și începe sfidarea normelor de drept, dar și cele ale bunului simț? Or, câteodată se întâmplă că protestele pașnice degenerează în haos și altercații, iar cei care ies în stradă își justifică până și cele mai rușinoase acțiuni, invocând buchia legii și dreptul lor fundamental de a avea și de a-și manifesta – fie decent sau mai zgomotos – o atitudine civică. Pentru că există proteste între proteste.
La 31 august 1989, Republica Moldova și-a revendicat limba română și grafia latină, iar peste doi ani, în august 1991, am obținut independența și suveranitatea pentru că așa a vrut poporul, la Marile Adunări Naționale, care, până la urmă, tot niște proteste au fost, doar că de o cu totul altă natură decât cele ce au urmat în acești peste 30 de ani, cu atât mai mult, decât cele de azi, care nu sunt reale, în fond, ci sunt dirijate de niște forțe ostile pentru țara noastră.
Proteste de amploare au avut loc și în iarna-primăvara anului 2002, împotriva deciziilor controversate ale guvernării comuniste de atunci, care adusese moldovenismul la nivel de politică de stat, promovând limba „moldovenească”, istoria Moldovei, în afara celei a românilor etc.
Probabil cele mai însemnate proteste din istoria Republicii Moldova sunt însă cele din aprilie 2009, când mii de oameni, în mare parte tineri, au ieșit în stradă, ca reacție la „victoria” comuniștilor în alegerile parlamentare. Cu un venit lunar mediu de sub 250 de dolari, trăind – sau, mai degrabă, supraviețuind – în cea mai săracă țară din Europa, perspectiva continuării guvernării comuniste pentru încă patru ani era aproape o sentință pentru acest popor. Protestele din aprilie 2009 nu au putut trece fără victime – câteva vieți omenești și nu se știe câte destine mutilate. Din păcate, nici până azi nu au fost elucidate crimele din Piața Marii Adunări Naționale și din comisariatele de Poliție, nu au fost trași la răspundere organizatorii, nici provocatorii, și nu știm ce a fost sau ce ar fi trebuit să fie atunci.
În 2015, moldovenii au ieșit iarăși masiv în stradă, după ce s-a aflat de „jaful secolului”, când s-a furat un miliard de dolari. Printre cei care se fac vinovați de această fărădelege, condamnați deja de instanță, este Ilan Șor. Fiind în cârdășie cu alți fugari care trebuie să răspundă în fața legii, Șor încearcă acum să destabilizeze situația din Republica Moldova, iar această misiune a lor e coordonată de regimul de la Kremlin.
Și cum o fac? Organizând proteste, bineînțeles.
Dacă altădată cetățenii cu atitudine, uniți de un ideal au putut să schimbe istoria, participând la mitinguri și adunări naționale, acum, protestele au devenit un „job” pentru cei ușor de manipulat și de cumpărat cu un pachet de hrișcă sau câteva sute de lei.
Coordonatorii din umbră ai acestor mișcări speculează pe seama situației politice și economice, care, odată cu invazia militară rusă în Ucraina, a devenit cu atât mai vulnerabilă. Admitem că printre cei care ies în stradă sunt și oameni nemulțumiți de prețurile care au crescut, de facturile uneori exagerate, într-un cuvânt, de viața din Republica Moldova, care, în pofida eforturilor întreprinse de autorități, este încă așa cum este, dar cum să ceri Guvernului să-ți achite integral facturile?
Totuși, dacă există și dintre cei care nu protestează și nu scandează ce-i doare pentru bani, de ce o fac alături de indivizii care se dau în spectacol, blochează drumurile, înjură și dau cu pumnii în mașini, pentru 400 de lei?
Oamenii au dreptul să protesteze, dar de ce nu o fac pașnic, fără a perturba ordinea publică? Grea întrebare.
În acest context dificil, în spațiul public și pe rețelele sociale se duce un război mediatic în toată legea, ale cărui victime sunt mulți dintre cei care ies acum la proteste. Căci pe rețele oricine are gura slobodă e în drept să se pronunțe și – așa crede el – să instige la tot felul de acțiuni necugetate. Moldovenii încă n-au înțeles ce înseamnă libertate și democrație – avem drepturi, dar nu știm ce să facem cu ele…
Organizatorii acestor manifestații urmăresc sau reprezintă anumite interese, e limpede. Nu știu ce am putea noi, ca jurnaliști, să le facem, dacă atunci când le adresezi o întrebare ești bruscat sau trimis la plimbare, popular vorbind. Din păcate, atacurile asupra jurnaliștilor au devenit tot mai frecvente, încât aproape că au devenit o obișnuință, ceva banal, care nu ne mai miră. Chiar dacă Legea Presei prevede că „în scopul exercitării atribuțiilor profesionale, jurnalistul are dreptul să facă imprimări audiovizuale, să filmeze şi să fotografieze, să asiste la mitinguri, demonstrații şi la alte manifestații publice”, deseori aceste drepturi ne sunt încălcate, cei vinovați nu sunt trași la răspundere, iar sancțiunile figurează doar pe hârtie.
Jurnaliștii trebuie să-și poată face liber munca, să ofere publicului o informație obiectivă și echidistantă, iar pentru asta au nevoie de acces la evenimente, fără a fi intimidați, bruscați sau insultați.
În ultimele luni, în timp ce exercitam misiunea de informare a cetățenilor din nordul țării asupra unui eveniment de interes public – reflectarea protestelor organizate de Partidul „Șor” – echipa de filmare a devenit ținta intimidărilor și amenințărilor din partea unor participanți la miting. La un moment dat, un domn în etate chiar a lovit cameramanul. „O să-ți dau una peste cap pentru cameră”, „Duceți-vă în p*lă de aici” sau „Idiotule, cât te-au plătit ca să ne filmezi?” – sunt doar unele injurii aduse echipei noastre de filmare.
Ca de fiecare dată, directorul Asociației Presei Independente, Petru Macovei, a condamnat comportamentul agresiv manifestat în raport cu jurnaliștii: „Un asemenea comportament agresiv din partea oricăror persoane față de jurnaliști este la limita penalului. Vă recomand să vă adresați poliției, ca aceste persoane să fie anchetate conform legii. Mai mult decât atât, trebuie să fie anchetați și organizatorii acestor proteste din moment ce orice mișcare politică, partid sau organizație pune la cale un protest trebuie să asigure că acest protest nu încalcă drepturile altor persoane și drepturile jurnaliștilor care sunt scrise și protejate de lege”, a declarat Petru Macovei, directorul API.
De ce totuși reporterii/cameramanii continuă să fie amenințați? Pentru că cei care îndrăznesc să o facă știu că nu vor fi pedepsiți, și fiindcă noi, din lipsă de timp, de multe ori, nu acționăm pentru ca ei să fie trași la răspundere. Puțin probabil ca un jurnalist care face teren și muncește contra-cronometru să aibă timp de procese-verbale și umblat pe la Comisariatele de Poliție. Pentru că expresia „Până ajungi la Dumnezeu, te mănâncă sfinții” e despre justiția din Republica Moldova. Și, ca să nu pierdem timp și nervi, cedăm, iar asta îi încurajează pe cei care ne intimidează.
Sunt convins că este în puterea noastră să schimbăm percepția oamenilor, spunându-le adevărul, zi de zi, cu răbdare și aducând argumente plauzibile. Și să nu ne grăbim să desconsiderăm niște cetățeni manipulați care nu-și dau bine seama ce fac. Pentru că, în primul rând, nu e corect, deontologic vorbind. Și pentru că ei, fiind mulți, reprezintă, totuși, un pericol.
