Exploatarea suferinței umane în materialele de presă – cine câștigă și cine are de suferit

Tragediile umane sunt mereu urmărite cu interes și emoție. Subiectele dramatice – cele despre decese, violență, trafic de persoane, cu alte cuvinte despre suferință, aduc vizualizări, dar implică și riscuri mari de reputație pentru jurnaliștii care aleg să exploateze latura senzațională a acestor cazuri. 

Dilema pe care o au de rezolvat jurnaliștii care relatează despre un caz cu impact emoțional este cum să informeze publicul în așa fel ca să nu dăuneze oamenilor care au ajuns, fără voia lor, subiect de știre. Din păcate, unii colegi din mass-media nu reușesc să soluționeze această dilemă în așa fel încât să nu provoace noi suferințe. De exemplu, într-o emisiune o femeie este întrebată ce a simțit când copilul său a decedat într-un accident rutier (acesta fiind al treilea copil decedat în familie). Sau o tânără, care este victimă a unui viol, este acuzată indirect că se face responsabilă de cele întâmplate odată ce a acceptat să consume băuturi alcoolice împreună cu bărbatul care, ulterior, a agresat-o. 

Contrar prevederilor deontologice, există multe materiale de presă, bazate exclusiv pe suferință și lacrimi, fără ca jurnaliștii să facă un efort de a contribui la soluționarea unor probleme sociale grave. Cum o pot face? Cerând autorităților răspunsuri clare la întrebările – ce fac acestea pentru ca oamenii care au devenit victime ale unor tragedii în familie sau care și-au pierdut rude în urma unor accidente rutiere să fie ajutați, ce fac pentru ca astfel de tragedii să fie prevenite? 

Cineva mi-ar putea reproșa că oamenii care acceptă astfel de interviuri își asumă consecințele apariției mediatice. Aș putea contrazice această afirmație prin faptul că, de multe ori, oamenii nu înțeleg riscurile la care se expun atunci când acceptă să participe la o astfel de emisiune.  

Unul dintre articolele Codului Deontologic al Jurnalistului (3.14) spune că: „Jurnalistul tratează cu deosebită acuratețe informația colectată de la persoane în stare de șoc sau persoane neajutorate, asigurându-se că publicarea informației nu va leza drepturile acelor persoane și va încerca să anticipeze eventualele efecte negative asupra lor”. 

Un alt articol al Codului (3.15) interzice jurnaliștilor să profite de starea de vulnerabilitate a persoanelor și de necunoașterea de către acestea a drepturilor și libertăților lor. Totodată, jurnalistul nu încurajează persoanele vulnerabile să recurgă la acțiuni umilitoare și care lezează demnitatea umană.

Probabil că unii colegi din presă nu iau în calcul efectele negative asupra oamenilor pe care îi revictimizează de dragul ratingului sau a impactului pe social media.

Câteva reguli pentru jurnaliștii care aleg să relateze fără a dăuna 

Jurnaliștii care aleg să relateze despre subiecte sensibile trebuie să-și adreseze câteva întrebări: Este informaţia de interes public sau doar una privată? Care este scopul materialului? Doreşte persoana despre care vrem să scriem ca informaţia despre ea să devină publică? Ce repercusiuni poate avea materialul asupra victimei? Nu vom dăuna şi mai mult persoanei despre care scriem și familiei acesteia? 

Pentru a fi cu adevărat de interes public, orice subiect ar trebui extins de la particular la general. De exemplu, într-un caz în care jurnalistul scrie despre un caz de deces în urma violenței în familie, materialul ar trebui să conțină nu doar simpla relatare a faptelor, dar și informații despre cum putea fi prevenit acest caz; ce vor face autoritățile ca să prevină astfel de situații pe viitor; sunt create suficiente servicii de intervenție și suport pentru supraviețuitoarele violenței sau nu.   

O altă mare provocare pentru jurnaliști este interviul cu oamenii care au trecut recent printr-o tragedie. Pentru aceste persoane discuția cu un reprezentant al mass-media poate fi extrem de traumatizantă. Relatând în fața camerei de luat vederi, persoană trăiește din nou drama și suferința prin care a trecut. 

În astfel de cazuri, jurnaliștii ar trebui să obțină de fiecare dată consimţământul informat al persoanei. Asta înseamnă să o informeze despre contextul în care va fi folosită informația, care este scopul pe care îl urmărește materialul, dar și care ar putea fi consecințele după ce interviul va fi difuzat. Chiar și după ce obține acordul informat, jurnalistul trebuie să respecte dreptul persoanei de a nu răspunde la toate întrebările şi de a încheia interviul la un moment dat. Discuția trebuie întreruptă și atunci când întrebările provoacă emoții negative și suferință. 

Într-un material al unui jurnalist care pretinde a fi un bun profesionist nu își au locul întrebările de genul – Ce ați simțit când a murit soțul/soția sau copilul dvs? De ce ați mers noaptea pe drum de una singură? 

Aud de multe ori argumentul că știrile senzaționale se fac la cererea publicului, pentru că anume ele sunt cele mai căutate de consumatori. Totuși, presa are și rolul de a contribui la educarea unei comunități/societăți. Relatând știri care conțin nu doar drame, dar și soluții, putem educa treptat publicul, astfel ca acesta să aibă interes pentru jurnalism responsabil și profesionist.