5 dorințe ale jurnaliștilor lângă închisoarea informațiilor. Scrisoare Iepurașului de Paști
Sunt frumoase invitațiile la conferințe de presă oficiale. Chiar dacă sunt online, ți se oferă toate garanțiile că te vei putea conecta de pe orice tip de echipament electronic, orice browser și vei putea adresa orice întrebare. „Jurnaliștii sunt invitați să adreseze întrebări; Pentru jurnaliști a fost creată această platformă de comunicare; Jurnaliștii pot folosi Interactio pentru solicitări; Jurnaliștii care folosesc Ipad, Mac și Windows pot interacționa astfel; Reporterii care folosesc Safari sau Google Chrome, faceți click aici; Verificați disponibilitatea traducătorilor; Reporterii care au dificultăți de conectare pot urmări acest ghid.” Toate aceste recomandări pentru reporteri le-am cules dintr-un singur e-mail de invitare la o conferință de presă. Nu, nu e de la o autoritate publică din Republica Moldova, e o invitație la o conferință de presă a Parlamentului European.
Ce are Parlamentul European cu mine? Pentru ei sunt o jurnalistă necunoscută dintr-un stat care nu este membru al UE. Dar pentru autoritățile UE nu e important numele meu sau statul din care provin. Autoritățile europene acceptă transparența și odată cu ea sunt acceptați jurnaliști din întreaga lume. Cu atât mai mult considerăm că acasă, în Republica Moldova, acolo unde avem comunități mari de cetățeni pentru care scriem știri și facem reportaje, trebuie să ni se răspundă mai rapid și mai complex la solicitările de informații.
Autocurățarea guvernanților și deșeurile declarațiilor
Dar cum tratează parlamentarii din Republica Moldova jurnaliștii? Recent am marcat un an de pandemie și un an de limitare stresantă a accesului la informații. Singurul succes pe care îl putem remarca ar fi o frumoasă culegere de expresii execrabile adresate jurnaliștilor de către diferite persoane publice. De la opiniile descalificante ale deputatului Vlad Batrîncea că, pe timp de pandemie, partenerii occidentali își îndreaptă sprijinul financiar către instituțiile de presă — „(…) Nu dați la jurnaliști milioane de euro. (…) Pentru ce un jurnalist trebuie să primească mii de euro onorarii, în plic, fără impozite, fără taxa obligatorie de medicină?” —, la declarațiile sinonime ale lui Bogdan Țîrdea, adresate presei independente. Și exponenții Guvernului se înscriu bine în această crestomație. De la Vitalie Dragancea, fostul consilier al ex-premierului Ion Chicu, cu „Noi cu cetățenii avem comunicare și fără de voi, fiindcă nu tot timpul vă credem. Ar fi bine ca meseria jurnaliștilor să înceapă să se autocurețe. Noi nu avem timp să vă autocurățim”, la atacul confuz al fostului premier la adresa patronilor de presă să nu se finanțeze din manele, atitudinea față de mass-media pe parcursul ultimului an a fost nedisimulată.
Încercările jurnaliștilor de a aborda direct demnitarii sunt și mai dificile. Pandemia le-a dat o ocazie perfectă funcționarilor care se tem de transparență. Astfel, după ce reportera ZdG Diana Gațcan a încercat timp de trei luni să obțină acces la CV-ul președintelui raionului Călărași, răscolind paginile web unde ar fi trebuit să fie public, solicitând secretariatul și pe el personal, obținând mai multe promisiuni fără răspuns, jurnalista a trebuit să facă un drum pe timp de pandemie la biroul acestuia, dar nu i s-a permis accesul și nu i s-a dat CV-ul. Ba mai mult, a fost acuzată că în pandemie nu ar trebui să se intereseze de CV-uri: „Oamenii mor, dar voi vreți să vă dau asta (CV-ul)”. Dacă în 2021 un reporter trebuie să piardă trei luni ca să caute un CV de șef de raion și să primească în schimb doar acuzații și jigniri, înseamnă că problema accesului la informații este gravă. Și nu e un caz singular. La un interval de câteva zile, un vicepreședinte de raion a răspuns reporterului la solicitările de informații că „cu Ziarul de Gardă nu vreau să discut totalmente”, iar șeful întreprinderii Calea Ferată din Moldova consideră că jurnaliștii ar căuta staruri de cinema, nu informații: „Nu sunt vedetă de cinema ca să vă dau careva reacții”.
Solicitările de informații, tocătoare de timp
Nici solicitările de informații nu au o soartă mai bună. Zilnic redacțiile primesc invitații la evenimentele de presă europene, care arată exact așa cum am descris mai sus, dar și avalanșe de comunicate în care diverse instituții din Republica Moldova își etalează succesele. Sunt informații utile și în aceste zeci de comunicate, doar că știriștii trebuie să le citească pe toate, să analizeze, să compare și, la nevoie, să le verifice. Iată aici încep problemele. Practic la fiecare al doilea apel al reporterilor, adresat unei instituții publice, se răspunde cu „Trimiteți o solicitare de informații”. Solicitările de informații sunt bune, în felul lor, sunt o formă de document în care aranjezi întrebările și solicitările venite adesea de la cetățeni. Dar răspunsurile ce vin de la autorități sunt deseori îngrijorătoare și arată o disfuncționalitate profundă a serviciilor de presă ale oficiilor guvernamentale.
Reporterii scriu solicitări de informație nu pentru că le-ar trebui lor niște date secrete, să le ungă pe pâine la micul dejun. În majoritatea cazurilor, solicitările jurnaliștilor vizează informații care trebuiau, prin lege, să fie făcute publice, dar nu au fost. Chiar dacă acceptăm capacitatea limitată a instituțiilor publice de a procesa și de a face publice seturile de informații, nu acceptăm ignorarea necesității reporterilor de a primi răspunsuri prompte, în interes public.
Tot mai des, după ce trimit o solicitare de informații, reporterilor li se răspunde negativ, deoarece nu au aplicat ștampila umedă, semnătura olografă, semnătura electronică; nu au indicat adresa fizică a clădirii în care se află redacția etc. Tot mai des, solicitările de informații sunt echivalate cu petițiile, la fel fiind confundate și termenele de a răspunde la aceste solicitări. Unele nu mai primesc răspuns niciodată, altele – peste mai multe săptămâni sau chiar luni.
Ce au făcut jurnaliștii ca să repare situația? La sfârșitul lunii martie 2020, apelul societății civile de a asigura informarea operativă privind situația epidemiologică semnala „cu regret și îngrijorare situații când diferiți funcționari guvernamentali și Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, în loc să răspundă operativ la solicitările de confirmare sau infirmare a unor informații, refuză să ofere informații, iar apoi acuză nejustificat presa”. Ulterior a fost creată și o celulă de criză a jurnaliștilor pentru a contribui la responsabilizarea autorităților de a oferi informații. În anul 2020, Centrul pentru Jurnalism Independent a emis practic în fiecare lună câte o declarație în care semnala probleme de acces la informații sau evenimente și declarații pentru jurnaliști. Dar se pare că aceste declarații ajutau pe perioade foarte scurte. Briefingurile autorităților responsabile de sistemul de sănătate au admis pe perioade scurte întrebările jurnaliștilor, apoi au abandonat din nou această obligație.
„O lume-ntreagă înțelegea, tu nu m-ai înțeles”
Lupta jurnaliștilor din Republica Moldova pentru a obține acces liber la informații de interes public se pare că e observată de întreaga lume, nu și de autoritățile naționale. International Press Institute a realizat un studiu privind accesul la informație pe timp de pandemie în întreaga lume și Republica Moldova este tocmai menționată, alături de alte state din Europa de Est, prin faptul că autoritățile „ar folosi criza din sistemul de sănătate ca un pretext de a restricționa circulația liberă a informației”.
În această săptămână, Departamentul de Stat al SUA a făcut public raportul pe țară privind situația drepturilor omului, în care se menționează problemele jurnaliștilor în privința accesului la informație, inclusiv faptul că reporterii de investigație au semnalat acces restricționat la unele pagini oficiale, dar și durata mare a analizei cererilor de informații.
Și Forumul societății civile din cadrul Parteneriatului Estic a făcut referință la problema accesului la informații în Moldova pe perioada pandemiei, iar Republica Moldova rămâne a fi un stat asociat UE, având angajamente neîndeplinite, în mod special la capitolele transparență și combaterea corupției.
Ce vor jurnaliștii? De ce le trebuie atâta informație?
Jurnaliștii, în special cei de la instituțiile de presă care nu sunt plătite de patroni politici, duc marea povară de a răspunde întrebărilor și îngrijorărilor cetățenilor. Ziarele care există din abonamentele oamenilor trebuie să răspundă la întrebările celor care plătesc pentru abonamente, portalurile care folosesc platforme de donații de la cititori sunt obligate să le răspundă acestora la întrebări. Și acești consumatori de presă sunt cei mai importanți, căci ei aleg conștient o instituție de presă, contribuie la dezvoltarea ei și așteaptă informații privind funcționarea statului în care locuim cu toții. Ca să înțelegem ce vor cititorii responsabili, aduc un singur exemplu. Cel mai citit articol din istoria de 17 ani a ZdG este unul despre pandemie și dezinformare. Sutele de mii de cititori ai acestui articol vorbesc despre faptul că jurnaliștii au scris despre ceea ce au vrut oamenii să citească. Și autoritățile ar trebui să răspundă celor care scriu despre ceea ce vor oamenii să citească.
Acum, Moldova e sfâșiată de mituri, falsuri și dezinformare privind sănătatea, virusurile și vaccinurile. Jurnaliștii au de lucru mai mult ca niciodată și cetățenii au nevoie de informații corecte și prompte. Munca eficientă a jurnaliștilor ar ajuta enorm nu doar cetățenilor, dar și autorităților. Dar cum ar putea fi organizat mai bine procesul de comunicare?
Personal, aștept ziua în care oamenii din Guvern nu se vor mai teme de transparență și vor crea un site similar cu Ask the EU (Întreabă UE), unde orice jurnalist, dar și orice cetățean poate adresa orice întrebare, poate solicita seturi de date sau informații și poate primi răspuns instantaneu, indiferent de nume, zonă geografică sau patron.
Dacă e despre conferințele de presă, desigur că vrem să fie atât de incluzive ca și cele organizate de către instituțiile europene sau ca și cele de la Casa Albă, unde jurnaliștii adresează întrebări, li se răspunde cu respect și complex, iar după conferință sunt publicate atât întrebările cât și răspunsurile, care pot fi citate de către oricine și oricând.
Însă până la europenizarea cu succes a instituțiilor publice din acest stat, noi jurnaliștii avem câteva cerințe simple:
1. Fiecare autoritate publică să organizeze o dată pe lună un briefing cu drept de adresare a întrebărilor (cu cât mai mare periodicitatea, cu atât mai puține întrebări vor avea jurnaliștii). E vorba de o oră pe lună.
2. Autoritățile publice să nu mai confunde cererile de acces la informații cu petițiile, să nu ceară semnături electronice, ștampile și foi scanate.
3. Autoritățile să recunoască telefonul și e-mailul simplu ca formă legală de a adresa întrebări și de a oferi răspunsuri.
4. Paginile web să includă cât mai multe informații de interes public, nu felicitările șefilor cu ocazia zilelor de naștere, ci CV-urile șefilor, interesele acestora, licitațiile, alte acte despre modul în care sunt cheltuiți banii publici.
5. Asumarea faptului că limbajul de comunicare cu reporterii e limbajul adresat contribuabililor și alegătorilor.
Alina Radu, directoarea Ziarului de Gardă
