Cum se simte o jurnalistă când este atacată pe nedrept de politicienii cărora dorește să le adreseze întrebări (cazul Irina Vlah)?

Pentru a-i solicita un comentariu cu privire la faptul că mai multe persoane care au candidat anterior pe listele partidelor din grupul Șor sunt acum în formațiunea sa, jurnalista Ziarului de Gardă, Natalia Zaharescu, a mers la un briefing ținut de Irina Vlah. În loc de răspunsuri, reportera ZdG a fost insultată de Vlah și de membrii partidului său. Ei au evitat să răspundă la întrebări și au acuzat Ziarul de Gardă că ar fi „ziar de guvernare”, că ar fi primit bani pentru propagandă din partea USAID și că ar fi finanțat de… Ilan Șor. Cum se simte o reporteră când este atacată pe nedrept de politicieni?

Natalia Zaharescu, reporteră ZdG răspunde: Eram singura jurnalistă la eveniment. Irina Vlah și-a ținut discursul având în spate ca decor câțiva membri de partid, care nu au scos niciun cuvânt, dar care, în schimb, au fost foarte gălăgioși când am vrut să-i adresez o întrebare aparent simplă șefei lor de partid. 

A trebuit să fug din urma Irinei Vlah, pentru că nu s-a oprit să-mi răspundă, până am ajuns afară, unde m-am pomenit efectiv înconjurată de acoliții săi, care au făcut tot posibilul să-mi împiedice activitatea jurnalistică. Nici doamna Vlah nu s-a dat în lături, numind Ziarul de Gardă „ziar de guvernare”.

Am fost numită „provocatoare”, acuzată că aș face propagandă pe banii USAID sau, culmea, că aș fi plătită de… Șor. Eram singură, filmând cu telefonul, înconjurată de oameni care încercau să mă intimideze, care arătau spre mine cu degetul, în timp ce doamna Vlah zâmbea jovial. 

Am reușit să-mi păstrez calmul, pentru că scopul meu era să-mi fac munca de jurnalistă, nu să intru în dispute cu politicieni care atacă presa. Am avut sentimente contradictorii, pentru că mi s-a părut amuzant și jalnic modul în care au reacționat ei, dar am simțit nedreptatea care se face față de jurnaliștii care, pur și simplu, își fac meseria, pentru că nu sunt unica ce am fost atacată în felul acesta de politicieni și susținătorii lor, politicieni care vor să ajungă să guverneze această țară. 

Unul dintre ei mi-a spus că dacă ZdG ar dispărea, nimeni nu i-ar simți lipsa în afară de PAS și Șor. În aceeași zi, când mă întorceam acasă de la redacție, în troleibuz m-a salutat o tânără, Alexandra, care m-a recunoscut și mi-a spus cât de mult apreciază munca făcută de ZdG. Iar asta cântărește mult mai mult decât ceea ce spune un politician care nu știe să răspundă la o simplă întrebare a unui jurnalist. 

Cum (nu) reacționează autoritățile la investigațiile jurnalistice și la solicitările de informație

Nu de puține ori lumea întreabă ce se întâmplă după ce publici o investigație și adesea exclamă: „Ei și ce dacă ați scris, oricum nu se întâmplă nimic”. 

Cum a devenit orașul Riga, pentru trei zile, cel mai influent loc de întâlnire pentru profesioniștii din domeniul mass-media

Am avut marea plăcere să particip la un training de amploare la care au fost prezenți aproximativ 150 de jurnaliști din Suedia, Estonia, Letonia, Lituania, România, Finlanda și Ucraina. Timp de trei zile am învățat modalități de căutare a informației publice prin intermediul inteligenței artificiale, dar și cum să abordezi subiecte cu implicarea unor documente secrete. 

Școala de vară de la Riga dedicată jurnalismului de investigație este un eveniment anual, devenit între timp unul dintre cele mai importante și mai influente locuri de întâlnire pentru profesioniștii din domeniul mass-media din regiune. Conferința din acest an s-a axat pe esența jurnalismului de investigație – expunerea abuzului de putere, având vorbitori de prestigiu din SUA, Țările de Jos, Danemarca și Suedia.

La începutul evenimentului, jurnalista ucraineană Ianina Kornienko a prezentat un documentar care pune în lumină experiențele jurnaliștilor ucraineni care au suferit violențe din partea armatei ruse. Filmul prezintă probe documentate de Slidstvo.info care evidențiază crimele sistematice comise de Federația Rusă împotriva jurnaliștilor ucraineni. În documentar sunt incluse mărturii ale victimelor, care dezvăluie implicarea reprezentanților FSB ruși în maltratarea jurnaliștilor. 

Per general, sesiunile practice din cadrul trainingului care aveau o durată de o oră și jumătate au fost axate mai mult pe prelucrarea informației, lucru indispensabil pentru jurnaliști. Printre cele mai valoroase sesiuni mi s-a părut cea de „data base”, adică prelucrarea eficientă a unor baze de date mari. În acest mod pot fi identificate noi subiecte jurnalistice, care nu pot fi observate la prima vedere, într-o vastă bază de date. În același timp, am învățat cum să folosesc foile de calcul pentru a-mi structura materialul și pentru a oferi un context suplimentar. 

Una dintre sesiuni s-a axat pe modul cum găsim și îi expunem pe oamenii care abuzează de pozițiile lor fără a pune în pericol persoanele intervievate, cum se verifică materialul din surse care nu pot furniza documente pentru a susține informațiile și cum să câștigi încrederea surselor, astfel încât acestea să se simtă în siguranță și confortabile la înregistrarea interviurilor. S-a discutat, de asemenea, cum să navigăm printre dilemele etice. 

În cadrul unui atelier interactiv am aflat noi posibilități de căutare a informațiilor din surse deschise prin intermediul motoarelor de căutare. Pe parcursul acestei sesiuni practice, am primit mai multe sfaturi, trucuri pentru îmbunătățirea abilităților de investigare. Au fost explicați care din algoritmii Google pot fi utilizați pentru a identifica documente oficiale, cât și ce aplicații care folosesc inteligența artificială pot simplifica căutarea informațiilor din surse deschise. 

Am observat că foarte multe ore s-au axat pe domenii legate de IT, fapt ce demonstrează că jurnalismul modern necesită noi deprinderi și abilități practice. La una dintre sesiuni am aflat despre elementele de bază ale liniei de comandă a unui computer. Au fost explicate câteva instrumente utile, inclusiv cum să extragi un text din PDF-uri și imagini, cât și o modalitate rapidă de a descărca fișiere de pe un site web. 

La training am aflat despre detalii despre portalul specializat pentru jurnaliștii de investigație, creat de Proiectul de Raportare a Crimei Organizate și a Corupției (OCCRP), care este o rețea globală de jurnaliști de investigație cu personal pe șase continente. „OCCRP Aleph” este o platformă de date, care ajută reporterii să urmărească banii publici.  Ea oferă acces la o arhivă vastă de date deschise. „Aleph” nu este doar un simplu motor de căutare a documentelor, platforma importă și date structurate din foi de calcul și baze de date, permițând jurnaliștilor să acceseze date detaliate despre persoane de interes, companii, tranzacții financiare etc. Jurnaliștii își pot încărca propriile fișiere în investigațiile private, pot extrage texte, schițe sau diagrame, pentru a rezuma rezultatele investigațiilor lor și  a face referințe la persoane de interes și companii. 

A fost o oportunitate excelentă de a cunoaște personal jurnaliști care activează la instituții de top din lume, de a-mi dezvolta abilitățile de comunicare în limba engleză, să aflu ceva nou și util pentru a-mi face meseria mai bine, cât și de a vedea un oraș frumos. 

Evenimentul are loc la „Stockholm School of Economics” din Riga și este susținut de fundația „Anne-Marie și Gustaf Ander”. 

Cum intri în vorbă cu oameni necunoscuți în teren ca să obții istorii faine?

Am primit sute de refuzuri în experiența mea de jurnalistă pe teren. Și de fiecare dată a fost un motiv de a învăța cum să devin mai convingătoare data viitoare, pentru a obține informații. 

Povestea tipărită a „Oamenilor”

Ideea unei reviste tipărite ne urmărește de câțiva ani, însă mai degrabă părea o idee extrem de îndrăzneață decât una realizabilă. Atunci, în urmă cu trei ani, aveam mai puține colaborări comerciale, iar gândul că vom reuși să convingem câteva companii să plătească pentru un produs care încă nu există mi se părea ireal.

De ce să creștem jurnaliști de mediu sau cât ne costă că nu știm ce aer respirăm

Dacă mă dor dinții merg la stomatolog, nu la cardiolog – astea-s vorbele unui deputat „modern” adresate subsemnatei și lui Alecu Reniță, președintele Mișcării Ecologiste din Moldova, în momentul în care, în calitate de jurnaliști de mediu și membri ai societății civile de mediu, ne-am expus poziția la o consultare publică în Parlament, în februarie 2022. Tot atunci, a urmat și o amenințare că va fi verificat modul în care au fost cheltuiți anterior banii prin proiectele de informare. 

Strategia minciunii în obținerea informației

Până unde putem trișa sau minți, în calitate de jurnaliști, atunci când lucrăm la un subiect și vrem să obținem informații de la surse? Altfel spus, putem apela la mici șiretlicuri pentru a „scoate” din om o informație?

De ce se revoltă jurnaliștii?

Câteva săptămâni în urmă, colegii mei de la Cutia Neagră au mers la Parlament să filmeze mașinile deputaților din parcarea instituției. Responsabilii de la serviciul de presă și secretariat au interzis accesul la parcare al cameramanului, invocând, pe rând, diferite motive: că nu am depus o cerere în scris în prealabil, că nu putem filma mașinile din cauza protecției datelor cu caracter personal (numerele de înmatriculare), că potrivit Regulamentului Parlamentului jurnaliștii „se pot deplasa doar pe un traseu prestabilit până la sălile de destinație, neavând acces în alte încăperi sau spații”.

Astfel de refuzuri jurnaliștii din toate redacțiile primesc cu duiumul. De aceea, ne-am bucurat când autoritățile au anunțat că vor elabora o nouă lege privind accesul la informații. Mai cu seamă că Republica Moldova și-a asumat asta și față de Comisia Europeană, atunci când a primit statutul de țară candidată la UE.

Masa la care presa „nu a încăput”

Mult așteptat de presă și societatea civilă, documentul însă a provocat multiple critici. Proiectul, în versiunea sa inițială, mai degrabă restricționa accesul la mai multe informații de interes public și birocratiza procedura de solicitare a informației. Ministerul Justiției a organizat consultări publice abia după ce a elaborat proiectul documentului, iar de la aceste dezbateri au lipsit cu desăvârșire reprezentanții presei, care pur și simplu nu au fost invitați. De altfel și la dezbaterile de pe 2 mai organizate de Parlament pentru același proiect de lege, jurnaliștii și ONG-urile de media nu au primit invitații de participare.

Nu aș vrea să mă opresc asupra variantei inițiale a documentului pentru că între timp, urmare a mai multor recomandări și critici din societatea civilă, unele dintre cele mai problematice prevederi din proiect au fost eliminate. Altele însă au rămas și provoacă în continuare multe temeri.

Mai multe informații cu acces limitat

Cele mai mari îngrijorări pentru mine țin de extinderea listei de informații cu accesibilitate limitată. Dacă actuala lege cu privire la accesul la informații prevede cinci cazuri în care accesul la informații poate fi restricționat (secret de stat, secret comercial, secretul anchetei penale, secret științific și informații cu caracter personal), noul proiect stabilește 14 domenii în care accesul la informații este limitat. Printre acestea se regăsesc relațiile internaționale, activitatea de evaluare, control sau supraveghere, mediul înconjurător. Formulate în mod general, aceste restricții ar putea deschide calea spre noi abuzuri din partea furnizorilor de informații. Experiența de până acum a demonstrat că instituțiile publice mai degrabă sunt tentate să ascundă informațiile, decât să le ofere publicului. Cu o asemenea predispunere, să oferi o marjă atât de mare de interpretare furnizorilor de informații este periculos.

Apropo, pentru o parte din domeniile pe care noul proiect de lege își propune să limiteze accesul la informații, cum ar fi protecția mediului, în Uniunea Europeană accesul la informații este deosebit de larg. Într-o vizită avută la sfârșitul anului trecut în Germania, jurnaliștii de acolo ne spuneau că dacă subiectul care îi interesează ține cumva de mediu, accesul lor la informații este practic nelimitat. Nu există niciun temei pentru care să refuzi să oferi informații care țin de mediu.

Cum ne protejăm de abuzuri?

Autorii proiectului de lege dau asigurări că pentru fiecare solicitare pe care o vor primi, furnizorii de informații vor face testul proporționalității pentru a verifica dacă prejudiciul care va fi cauzat prin dezvăluirea informației  prevalează interesul public. Cunoscând de zeci de ani realitățile din instituțiile de stat, îmi vine greu să cred că cei mai mulți dintre furnizorii de informații ar putea realiza un test al proporționalității obiectiv, fără a fi tentați mai degrabă să refuze accesul la informații, decât să își asume riscuri personale de a divulga informații care ar putea fi considerate cu caracter limitat.

Chiar dacă autorii proiectului de lege susțin că noul document stabilește termeni mai restrânși de răspuns la cererile de informații, un exercițiu simplu de comparație între vechea și noua lege arată că reducerea termenului este mai degrabă o iluzie optică. Vechea lege stabilește că cererile sunt soluționate în 15 zile lucrătoare, iar în caz de necesitate acest termen poate fi prelungit cu alte 5 zile lucrătoare. În timp ce proiectul de lege prevede un termen de 15 zile calendaristice, cu posibilitatea de extindere pentru alte 10 zile calendaristice. Dacă în această perioadă nu avem zile speciale de sărbătoare, diferența dintre termenul vechi și cel nou de soluționare a solicitărilor este de doar o zi!

Adevărul este însă că acești termeni prevăzuți de lege nu sunt respectați aproape niciodată. Jurnaliștii sunt de regulă puși în situația de a aștepta aproape o lună să primească răspunsuri (deseori evazive) de la instituțiile de stat.

Soluția de a merge în judecată, chiar dacă într-o procedură specială, cu termeni mai restrânși de examinare, nu poate reprezenta o garanție eficientă împotriva posibilelor abuzuri. Copleșiți de răspunsuri incomplete, refuzuri de acces la informații, jurnaliștii nu au nici timp, nici resurse financiare pentru a ataca în judecată furnizorii de informații.

O lege pentru bifă sau pentru mai multă transparență publică?

Prima întrebare pe care mi-am adresat-o după ce am citit proiectul de lege și am urmărit modul în care a fost expus consultărilor publice ține de scopul urmărit de autorități. Scuzele pe care le-am auzit în ultimele săptămâni pentru graba cu care au trecut prin guvern documentul și l-au transmis spre dezbateri parlamentare se referă la apropierea termenului limită în care legea trebuie adoptată conform angajamentelor asumate față de Comisia Europeană. Vorbim însă despre un document mult prea important pentru asigurarea transparenței instituțiilor publice pentru a ne concentra mai degrabă pe respectarea dead-line-urilor decât pe conținut și efecte. Dacă autorii documentului vor ignora recomandările și îngrijorările societății civile și ale experților, riscăm să avem o nouă lege mult mai restrictivă, iar acolo unde nu este suficientă transparență, apare corupție, proastă administrare și incompetență.

Am să repet, în încheiere, sfatul pe care îl aud de cel puțin doi ani de la partenerii de dezvoltare în adresa autorităților moldovenești: Festina lente!

Exploatarea suferinței umane în materialele de presă – cine câștigă și cine are de suferit

Tragediile umane sunt mereu urmărite cu interes și emoție. Subiectele dramatice – cele despre decese, violență, trafic de persoane, cu alte cuvinte despre suferință, aduc vizualizări, dar implică și riscuri mari de reputație pentru jurnaliștii care aleg să exploateze latura senzațională a acestor cazuri.