
Acces restricționat pentru o jurnalistă de la ziarul Expresul la o întâlnire a prim-ministrei Natalia Gavrilița cu primari din raionul Ungheni
Accesul jurnalistei Natalia Junghietu de la Ziarul Expresul la o întâlnire cu prim-ministra Natalia Gavrilița a fost restricționat joi, 17 februarie, la Ungheni. Jurnalista s-a prezentat la o întâlnire cu șefa Cabinetului de Miniștri, dar spune că minute bune nu a fost lăsată să participe la eveniment, pentru că nu avea legitimația de reporter. Reprezentanții guvernului afirmă că „regretă situația creată”.
Jurnalista Natalia Junghietu afirmă că a aflat despre întâlnirea prim-ministrei cu aleșii locali din raionul Ungheni întâmplător și a venit la eveniment fără legitimație.
Ea susține că a fost scoasă din sală de reprezentantul Oficiului Cancelariei de Stat. „Dânsul a raportat imediat pazei (presupun că era un om din Paza de stat la masa de înregistrare; dacă nu – îmi cer iertare, că nu l-am întrebat ce funcție are); ziceam că a raportat cine sunt, după care a întrebat ce trebuie să facă… cu mine. „Ați coordonat accesul cu presa Guvernului?”, mă întreabă domnul respectiv. „Nu”, îi răspund. „Atunci nu vă putem permite să intrați. Aici este presa Guvernului”, îmi zice”, susține jurnalista.
Ulterior, i s-a cerut o legitimație de presă, pe care jurnalista nu o avea cu sine. I s-a permis să participe la eveniment doar după ce jurnalista a anunțat autoritățile că va scrie despre faptul că i-a fost restricționat accesul la întâlnirea cu Natalia Gavriliță.
„Mi s-a permis să intru în sală, dar numai după ce mi-au fost înregistrate toate datele cu caracter personal pe o hârtie, care sunt sigură că se va pierde prin multitudinea de hârtii care erau pe masă”, mai spune Natalia Junghietu.
Contactați de Media-Guard, reprezentanții Guvernului afirmă că „regretă incidentul”. „Jurnalista a avut acces la eveniment. Reținerea s-a datorat lipsei legitimației de jurnalist. Regretăm situația creată”, subliniază purtătoarea de cuvânt a prim-ministrei, Anastasia Taburceanu.