raportul-privind-atacurile-asupra-jurnalistilor-
Press School
31 martie 2025

Ce să facă redacțiile pentru a reduce impactul negativ al atacurilor publice asupra jurnaliștilor


Suspendarea finanțării americane a presei libere din Moldova a adus un val nou de ură la adresa jurnaliștilor cu scopul de a-i discredita în fața publicului. Atacurile se manifestă atât online, cât și pe teren. Expunerea la ele poate duce la suprasolicitarea psihologică și la creșterea stresului și anxietății pentru jurnaliștii vizați. Efectele se amplifică, în contextul în care rețelele sociale facilitează mentalitatea mulțimiii, când grupuri mari de utilizatori se pot uni împotriva unei persoane sau a unei redacții.

Atacurile au început cu publicarea unor liste cu sume de bani primite de la USAID și atribuite mai multor redacții din Moldova. Sumele care au circulat se refereau la granturi primite pe parcursul mai multor ani, însă sursele care au distribuit informațiile le-au interpretat părtinitor.

Una dintre cele mai atacate redacții în această perioadă a fost Ziarul de Gardă. „Ni s-a reproșat faptul că suntem finanțați de o «organizație criminală». A fost nedrept, dar și șocant să auzim asemenea mesaje, inclusiv de la politicieni care anterior au beneficiat de sprijin din partea USAID și care au mulțumit poporului american pentru acest sprijin. Atacurile au continuat chiar și după ce ZdG a explicat clar de unde sunt banii care susțin activitatea redacției”, povestește Victor Moșneag, redactor-șef al Ziarului de Gardă.

Stigmatizarea jurnaliștilor în contextul suspendării finanțării externe din SUA nu s-a limitat doar la spațiul online, ci s-a manifestat și pe teren. Măriuța Nistor, reportera ZdG, a fost intimidată atât de bașcana Evghenia Guțul, cât și de susținătorii ei, la o ședință de judecată. Jurnalista a fost acuzată de faptul că are finanțare de la o „grupare criminală”, cu referire la USAID. La o altă manifestație, jurnaliștii ZdG au fost loviți de participanți și supuși violenței verbale, fiind iarăși acuzați de „finanțare din partea unei grupări criminale”, o narațiune pe larg utilizată pentru subminarea credibilității presei independente. „Cred că am fost cea mai criticată redacție, dar am continuat să muncim corect și să explicăm cititorilor și comunității aspectele care ni s-au părut relevante. A fost ușor pentru noi pentru că nu am avut și nu avem nimic de ascuns. Toate rapoartele noastre anuale, inclusiv despre finanțări, sunt publice, iar atunci când totul e la vedere, nu ai de ce să-ți faci griji,”, mai spune redactorul-șef al ZdG.

În cei 20 de ani de activitate, redacția ZdG a fost atacată de multe ori. De fiecare dată a denunțat public atacurile, chiar dacă vinovații nu au fost trași la răspundere. „Tăcerea nu e o soluție, oamenii de bună credință trebuie să afle despre asta, atacatorii trebuie să ajungă în vizorul public și al organelor de drept, iar jurnaliștii, în acest mod, să fie mai în siguranță”.

La ZdG, se discută în redacție de fiecare dată despre ce s-a întâmplat și ce poate fi întreprins. „Principiul de bază e să nu lăsăm colegul atacat să se simtă singur în fața atacatorilor. După caz, discutăm cu juriști, autorități și ONG-uri de media”. Victor Moșneag menționează că această susținere este importantă, pentru că situațiile de acest fel îi pot demotiva pe unii jurnaliști. „Ăsta și e unul dintre scopurile celor care atacă jurnalismul independent, să-i facă pe jurnaliști să renunțe”.

Redacția a primit sute de mesaje de susținere de la cititori, iar cu ajutorul altor organizații reușește treptat să acopere golul lăsat de suspendarea finanțării din partea SUA. „Colegii care sunt aici de mai mult timp, dar și cei noi, știu deja ce reprezintă Ziarul de Gardă, știu că suntem o instituție media corectă, că ne facem meseria demn și nu cruțăm pe nimeni atunci când avem dovezi. Și mai știu că vor fi atacați sau criticați uneori, dar și lăudați și susținuți de zece ori mai mult de comunitatea noastră, iar asta ne dă curaj și încredere să continuăm să ne facem meseria.”

Celorlalte redacții care trec prin situații similare, Victor le sugerează să reacționeze cu calm și transparență, să ceară autorităților să intervină, pentru a le proteja jurnaliștii și reputația. „Redacția ZdG a explicat transparent de fiecare dată situația reală, iar atunci când jurnaliștii au fost atacați, am semnalat aspectele către organizațiile de media și cele de drept. De exemplu, în cazul atacului fizic asupra colegilor Măriuța Nistor și Igor Ionescu a fost depusă o plângere la poliție. Consider că trebuie să acționăm pentru a curma din start orice atac fizic asupra jurnaliștilor pentru a nu lăsa loc de interpretări și a nu permite ca lucrurile să escaladeze în viitor”, subliniază redactorul-șef al ZdG.

Victor Moșneag mai spune că sursa acestor ostilități este, fără dubii, propaganda rusă, la care au căzut pradă și unii cetățeni și politicieni din Republicii Moldova. Comentatorilor care spun că presa nu poate fi cu adevărat independentă fiind susținută din surse externe, ar trebui să le explicăm că media finanțată din surse occidentale activează fără să aibă indicații din partea nimănui. „Singura condiție pe care ți-o pun finanțatorii e să faci jurnalism de calitate, corect, adică să iei toate sursele posibile într-un material și să fii echidistant. Unii finanțatori oferă granturi pentru a scrie despre anumite teme, cum ar fi corupție, drepturile omului sau justiție, dar astea nu sunt nicidecum un atentat la independența presei. Sigur că, ideal, presa ar trebui să se autofinanțeze din abonamente, vânzări și donațiile oamenilor, pentru că, așa cum știm, jurnalismul se face pentru interesul public. Dar, din păcate, în Republica Moldova, momentul în care cetățenii să poată plăti pentru presă este încă departe, granturile fiind unica opțiune pentru a face jurnalism independent. Cred că toate redacțiile independente, finanțate de granturi, sunt deschise pentru a-i primi pe sceptici să le demonstreze cum se iau deciziile în aceste redacții, cine influențează, cum se aleg temele și cât de independente sunt”.

Ruslan Rotaru, psiholog-psihoterapeut de orientare catatim-imaginativă:

Ce impact poate avea discursul public de ură asupra unei persoane?

Discursul public de incitare la ură poate duce la reacții emoționale intense, cum ar fi frica, furia, tristețea și rușinea. De asemenea, persoanele pot simți că sentimentul de sine este atacat, ceea ce poate afecta performanța și stima de sine. Persoanele vizate se pot simți neagreate, judecate sau respinse. Mai mult, discursul public de ură poate duce și la o formă de epuizare colectivă a comunității vizate, în acest caz, a breslei jurnalistice. În timp, expunerea constantă la comentarii negative poate declanșa răspunsul organismului la stres, ducând la stres cronic și anxietate. Persoanele afectate pot deveni hipervigilente, atente mereu la potențiale amenințări, ceea ce poate duce la dificultăți de relaxare. Efectele se pot răspândi și asupra performanței profesionale, pentru că stresul cronic afectează funcțiile cognitive, cum ar fi atenția, memoria și luarea deciziilor, ducând la reducerea productivității și la dificultăți de concentrare asupra sarcinilor.

Cum rețelele sociale amplifică acest impact?

Rețelele sociale permit discursului instigator la ură să ajungă aproape instantaneu la o audiență globală, iar conținutul respectiv poate deveni viral în câteva minute și rămâne adesea online pe termen nelimitat, ceea ce înseamnă că persoana vizată se poate confrunta în mod repetat cu acest conținut. Anonimatul oferit de rețelele sociale încurajează persoanele să exprime opinii pline de ură pe care nu le-ar împărtăși față în față. Pe lângă aceasta, social media funcționează non-stop, ceea ce înseamnă că acest conținut poate ajunge la persoanele afectate în orice moment, făcând dificilă deconectarea și recuperarea. Rețelele sociale mai facilitează și mentalitatea mulțimii în care grupuri mari de utilizatori se unesc împotriva unei persoane.

Cum să gestionăm impactul generat de aceste atacuri?

Se recomandă măsuri psihologice, emoționale și practice, atât imediate, cât și pe termen lung. Iată câteva exemple:

  • Practicile de mindfulness, cum ar fi meditația și exercițiile de respirație profundă, pot ajuta persoanele să gestioneze stresul și să rămână ancorate în momentul prezent;
  • Blocarea hărțuitorilor pe rețelele sociale și raportarea conținutului abuziv poate contribui la atenuarea impactului hărțuirii online. Deși instrumentele de raportare nu sunt întotdeauna eficiente, acestea pot oferi un sentiment de control și pot reduce frecvența hărțuirii;
  • Pauze de la social media sau limitarea timpului petrecut în fața ecranului poate ajuta la reducerea impactului emoțional al expunerii constante la conținut negativ;
  • Conectarea cu prietenii, familia sau grupurile de sprijin. Relaționarea cu alți jurnaliști care înțeleg provocările unice ale profesiei poate oferi sprijin emoțional și sfaturi practice. Sprijinul reciproc reduce sentimentele de izolare și stres;
  • În cazurile de hărțuire gravă, o acțiune în justiție poate fi o modalitate eficientă de a-i trage la răspundere pe făptași. Aceasta poate include depunerea de rapoarte la poliție sau intentarea unui proces civil;
  • Exercițiile fizice regulate, somnul adecvat și o dietă echilibrată sunt esențiale pentru menținerea rezilienței fizice și mentale;
  • Solicitarea ajutorului unui terapeut sau consilier specializat în traume sau stres profesional poate oferi jurnaliștilor instrumente pentru a face față hărțuirii și impactului său psihologic.

Cum să ne detașăm de critica publică?

  • Practicarea autocompătimirii, adică tratarea propriei persoane cu bunătate și înțelegere în momentele dificile, poate ajuta persoanele să se detașeze de criticile dure și să-și mențină stima de sine.
  • Învățarea de a separa propria valoare de opiniile externe este esențială pentru detașarea de criticile publice. Aceasta înseamnă să recunoaștem că multe comentarii critice reflectă adesea prejudecățile sau nesiguranța criticului, decât propria valoare.
  • Trebuie să facem o distincție între critica constructivă și negativismul neproductiv. Acest lucru ne poate ajuta să ne concentrăm asupra feedback-ului care este util pentru dezvoltare și să ignorăm comentariile dăunătoare.
  • Înconjurându-te de colegi și mentori care te sprijină, poți crea un „efect de tampon” împotriva criticilor publice și poți menține concentrarea asupra muncii.

Ce pot face managerii de presă pentru a susține jurnaliștii în aceste situații?

Organizațiile de presă ar trebui să pledeze public pentru drepturile și siguranța jurnaliștilor, inclusiv să militeze pentru o protecție juridică mai puternică împotriva hărțuirii și a discursului instigator la ură. E importantă comunicarea în spațiul public despre faptul că atacurile nu sunt tolerate și că jurnaliștii sunt ființe umane care merită respect. Umanizarea jurnaliștilor poate fi făcută prin prezentarea poveștilor lor personale, prin conținut din culise, interviuri sau postări pe rețelele sociale care dezvăluie persoana din spatele scenei. De asemenea, e necesară evidențierea impactului pozitiv al activității jurnaliștilor – cum ar fi demascarea corupției, oferirea posibilității de exprimare celor marginalizați și tragerea la răspundere a puterii, pentru a reaminti publicului despre valoarea jurnalismului. Recunoașterea regulată a muncii dificile și a realizărilor jurnaliștilor e foarte importantă. Acest lucru poate îmbunătăți starea moral-spirituală și crea un mediu de lucru pozitiv.

Pe lângă aceasta, redacțiile ar trebui să aibă politici clare, scrise, care să definească hărțuirea, să contureze mecanismele de raportare și să precizeze consecințele pentru autorii faptelor. Aceste politici ar trebui să fie comunicate întregului personal și aplicate în mod consecvent. De asemenea, managerii ar trebui să se întâlnească în mod regulat cu jurnaliștii pentru a discuta despre starea lor de bine, volumul de muncă și orice provocări cu care se confruntă, să încurajeze jurnaliștii să ia pauze regulate, să își folosească concediul și să se deconecteze de la serviciu în afara orelor de lucru.

Asociația Presei Independente