Cea de-a șasea ediție a expoziției World Press Photo, lansată la Chișinău
Expoziția internațională World Press Photo a fost lansată miercuri, la Chișinău, pentru a șasea oară consecutiv. Imaginile câștigătoare ale celei mai importante expoziții de fotografie sunt expuse la Muzeul Național de Istorie a Moldovei.
Câștigătorii concursului World Press Photo 2022 prezintă istorii ce cuprind un spectru larg de probleme – de la efectele incontestabile ale crizei climatice sau mișcările pentru drepturile civile și dreptul privind accesul la educație, până la păstrarea practicilor și identității indigene.
Anul acesta, din 64.823 de lucrări expediate la concurs de 4.066 de fotografi din 130 de țări din întreaga lume au fost selectați 24 de câștigători regionali și 4 câștigători globali din 23 de țări: Argentina, Australia, Bangladesh, Brazilia, Canada, Columbia, Ecuador, Egipt, Franța, Germania, Grecia, India, Indonezia, Japonia, Madagascar, Mexic, Nigeria, Olanda, Norvegia, Palestina, Rusia, Sudan și Thailanda.
Cei patru câștigători globali sunt:
- Premiul „Fotografia anului”: „Kamloops Residential School” de Amber Bracken, Canada, pentru The New York Times;
- Premiul „Fotoreportajul anului”: Saving Forests with Fire de Matthew Abbott, Australia, pentru NationalGeographic/ Panos Pictures;
- Premiul pentru proiecte pe termen lung: Amazonian Dystopia de Lalo de Almeida, Brazil, pentru Folha de São Paulo/ Panos Pictures;
- Premiul pentru proiect multimedia: Blood is a Seed de Isadora Romero, Ecuador.
În premieră, „Fotografia anului” nu surprinde oameni. Imaginea, realizată de Amber Bracken, comemorează copiii care au murit în şcoala rezidenţială indiană Kamloops din Columbia Britanică, o instituţie creată pentru a asimila forţat copiii indigeni şi unde au fost descoperite 215 morminte nemarcate. Școlile rezidențiale au început să funcționeze în secolul al XIX-lea, ca parte a unei politici de asimilare a indigenilor în cultura occidentală și predominant creștină. O Comisie a Adevărului și Reconcilierii a ajuns la concluzia că cel puțin 4.100 de elevi au murit în cadrul acestor școli. Kamloops a devenit cea mai mare instituție de învățământ din acest sistem.
La Chişinău, expoziţia a fost organizată în premieră în anul 2017.
Iubitorii de fotografie pot vizita expoziția World Press Photo la Muzeul Național de Istorie în următoarele trei săptămâni, până pe 30 noiembrie.
Evenimentul este organizat de Fundația World Press Photo din Olanda, în parteneriat cu Centrul pentru Jurnalism Independent, cu suportul Oficiului Ambasadei Regatului Țărilor de Jos la Chișinău.