307142503_1224919931688400_423957735313263583_n
Editoriale
21 septembrie 2022

Crimă fără pedeapsă: Furtul de jurnalism


Această temă este de mult discutată prin câteva redacții, printre unii reporteri, pe la unele evenimente jurnalistice. De mult e timpul să inițiem o discuție publică serioasă: Ce facem cu furturile de conținut jurnalistic? Este oare entitatea care doar preia conținut o redacție? 

Mai întâi, să stabilim clar cine de la cine fură și de ce fură. Claritatea apare după ce analizăm tipurile de redacții. Există redacții cu echipe redacționale și există redacții fără reporteri. Deseori, redacțiile fără reporteri publică mai mult conținut decât cele cu reporteri mulți, au mai multe vizualizări, mai multă publicitate, mai mulți bani și sunt în top.  

Prin analogie, am putea să ne imaginăm că spitalele fără medici ar trata mai mulți pacienți, sau școlile fără pedagogi ar educa mai mulți copii sau fermele fără păsări ar livra mai multe ouă? Parcă nu are sens. De ce dar redacțiile fără reporteri sunt în top? 

Oricine poate face un exercițiu de verificare, vizitând pagina Gemius, care oferă măsurători ale traficului paginilor web din Moldova. Iată de exemplu datele pentru ultima lună (august 2022). Ignorând paginile de anunțuri sau de meteo, găsim în top 10 și unele pagini web, care se numesc de știri, dar de la care nu cunoaștem niciun reporter. Nu i-am văzut niciodată cu microfonul la conferințe de presă, la evenimente în stradă, dar au texte despre toate evenimentele. De unde se iau toate aceste știri? Din copiat.

Dintr-o parte, poate nu se vede foarte bine frauda, în toată chestia asta. La urma urmei, informația distribuită de o redacție e pentru public și oricine are dreptul să o distribuie/relateze mai departe. E așa, dar un pic altfel. În timp ce reporterul ZdG aleargă câteva săptămâni prin păduri, ca să identifice hoții de lemne, e amenințat, obosit și scrie cu multă sudoare o investigație, în timp ce reporterul de la Rise scotocește prin baze de date și pregătește cu mult greu un text despre averile din străinătate ale oligarhilor, în timp ce Viorica Tataru e hărțuită de militarii ruși de pe Nistru pentru că face un reportaj, iar colegele de la CuSens sunt admonestate de bodyguarzii premierului în timp ce deconspiră niște minciuni, câteva redacții nu cheltuie nimic, doar fac copy-paste de la toate acestea și multe alte redacții și ies în top. Să fii agregator de conținut de la alții e mai ușor decât să-l produci.

Îmi amintesc de un exemplu și mai interesant cu ediția noastră tipărită. La un moment am decis să nu publicăm joia investigațiile pe web, să le publicăm doar în ediția tipărită, iar pe site să ajungă în zilele următoare, ca să încurajăm oamenii care vor să afle primii despre investigații – să ia și ei un abonament la ziar. Mare ne-a fost mirarea să descoperim că unele redacții cumpărau ziarul de la chioșc (sau îl abonau), transcriau primii investigațiile noastre și le publicau pe paginile lor web. Parcă e o onoare, o confirmare a faptului că munca noastră a avut sens, e necesară, e solicitată. Dar când te gândești că o redacție nu își plătește reporterii să meargă în teren să muncească jurnalistic, ci să transcrie texte din alte ziare – asta este totuși o acțiune împotriva reporteriei. 

Vom fi sinceri și vom recunoaște că toate redacțiile din lume la un moment dat preiau conținut de la altele. Și ZdG preia conținut. Avem înțelegeri mutuale cu un șir de redacții din Moldova și facem schimb de conținut, dar avem colaborări și cu redacții bune, independente, din străinătate, mai ales în legătură cu războiul, avem înțelegeri cu redacții din Ucraina, Rusia, Georgia, Belarus, Kârgâzstan, Armenia – cu care facem schimb de conținut, ca să informăm publicul în mod obiectiv despre evenimentele de interes public. Dar niciuna dintre redacțiile cu care avem convenții de colaborare nu există doar din copy-paste, ci sunt redacții cu reporteri care muncesc în teren. 

E posibil oare să copiezi tot și să te numești instituție mass-media? Da, pentru că jurnalismul on-line în Moldova e liber: nu e reglementat de nimeni, face cine și ce vrea. Cel care e responsabil creează redacție, angajează reporteri, caută bani, plătește salarii, pierde reporteri, caută alții, îi crește, ține la standardele profesionale, semnează Codul de Etică. Dar cei care nu sunt responsabili nu angajează reporteri, au 1-2 persoane care se ocupă de copy-paste, plasează titluri manipulatorii, fac trafic, au cifre bune de vizualizare, adună multă publicitate, sunt în top și îi încurajează și pe alții să facă așa afaceri. Mai mult decât atât, asemenea „redacții” sunt deseori controlate obscur de politicieni, prin ele se spală bani, se fac campanii politice, dar nimeni nu-i poate deranja, căci nu se afișează numele, adresele, responsabilitățile. 

Într-un final, redacțiile fără reporteri afectează imaginea jurnalismului în general. Atunci când publică titluri manipulatorii, informații trunchiate, neconfirmate, nu e afectat niciun jurnalist de la ei, pentru că ei nu publică numele jurnaliștilor. Astfel, criticile se răsfrâng asupra tuturor jurnaliștilor, se fac generalizări de tipul: așa e mass-media acum, toți jurnaliștii sunt compromiși. Iar pierderea încrederii în mass-media îi afectează nu doar pe jurnaliști, ci întreaga societate. 

Un studiu recent realizat de Universitatea Oxford a arătat că în majoritatea statelor apare un declin al încrederii față de mass-media și o descreștere a consumului de știri, tocmai din cauza ștergerii limitelor dintre jurnalismul clasic și cel de pe rețelele sociale. În schimb Finlanda este în top, cu cea mai mare încredere a cetățenilor în mass-media. Concluziile sunt simple: finlandezii au în general o bună încredere în instituții și contribuie la responsabilizarea instituțiilor. Finlandezii au declarat că se informează din ziare, de la TV sau de pe pagini web ale unor instituții mass-media responsabile, pe care le și susțin cu abonamente lunare. Tot finlandezii sunt pe primul loc în lume privind încrederea că presa lor nu e influențată de politicieni. Finlandezii au și cel mai bun sistem de educație, dar și un grad înalt al integrității. Astfel, manipulările și intoxicările informaționale nu își au locul în această țară și țara e prosperă cu toți cetățenii săi, iar mass-media e sustenabilă.

Încrederea în mass-media e un bun național. Mass-media trebuie să fie liberă, dar și responsabilă, să își asume angajamente de respect față de jurnalism și față de cetățeni. Presa este un serviciu public de informare și acest serviciu nu va putea funcționa fără încrederea cetățenilor. Orice decredibilizează mass-media trebuie să fie considerat o problemă și să fie adus în discuție. Redacțiile de copy-paste sunt o problemă care trebuie discutată.

Cum poate un cititor, sau chiar și un jurnalist sau un funcționar public să își dea seama dacă o știre pe care o citește e scrisă de o redacție cu reporteri sau e un furt? Există câteva posibilități sigure. Asociația Media-Guard dezvoltă de ceva timp un proiect de monitorizare a paginilor web, numit Press-Check

Sunt prezentate rezultatele monitorizării câtorva zeci de pagini web pe criterii foarte simple: are această redacție o echipă, un sediu? Face publice numele reporterilor? Produce conținut propriu? Explică cine sunt patronii? Are implicări politice? Lansează falsuri? Răspunsurile la aceste întrebări ajută orice cititor să își dea seama despre responsabilitatea acestei instituții față de public și dacă merită crezute, urmărite și propagate mai departe. 

Iar comunitatea presei responsabile ar trebui să inițieze o discuție serioasă la temă și o procedură de autoreglementare care ar descuraja furtul de conținut și dezvoltarea redacțiilor fără jurnaliști și fără jurnalism.