Fact-checkingul: Ghid cum să treci prin purgatoriul de verificare a informației
Fact-checkingul sau verificarea faptelor a luat amploare odată cu fenomenul fake-news-ului (știrilor false) manifestându-se prin verificarea informațiilor apărute în presă, declarațiilor făcute de oficialități sau a informațiilor venite de la surse. De cele mai dese ori, termenul de fact-checking este atribuit pentru demontarea știrilor false.
Eu însă voi vorbi despre fact-checking redacțional – verificarea materialelor jurnalistice înainte de publicare, practică pe care puține redacții din Republica Moldova o au. Voi vorbi din perspectiva unei jurnaliste ale cărei anchete sunt supuse unui proces riguros de fact-checking și cum trebuie „să pregătesc” un text pentru a trece cu brio fact-checkingul.
Recunosc, prima dată când textul meu a fost supus fact-checkingului a fost tortură. „Oare nu e clar că Filat a fost prim-ministru în perioada 2009-2013? Toți scriu asta, Wikipedia scrie asta!” Dar asta nu este o dovadă. Dovada oficială e decretul semnat de președintele interimat în exercițiu din acea perioadă, Mihai Ghimpu. Așa am învățat că pentru numiri și demiteri din funcții publice există acte oficiale pe www.legis.md. Și da, Wikipedia nu e, nici într-un caz, sursă care poate servi drept probă într-un material jurnalistic, potrivit normelor de fact-checking ale OCCRP (Organized Crime and Corruption Reporting Project), de care se conduce și redacția RISE Moldova. De asemenea, informațiile publicate de o altă instituție de presă nu servesc drept probe, decât dacă e un document exclusiv/o informație obținută de aceasta, și neapărat cu citarea sursei.
Fact-checkerul verifică fiecare propoziție, iar pentru asta lucrăm cu note de subsol. Fiecare fapt descris are o probă – fie că e vorba despre un document oficial, o declarație, o fotografie/un video, o conversație telefonică, un interviu etc. De asemenea, sunt verificate infograficele, fotografiile sau alte elemente multimedia care însoțesc textul.
Voi prezenta un exemplu dintr-o anchetă: „27 aprilie 2022, orașul Hîncești. Ne aflăm în apropierea terenului „investițional”, pe care îl filmăm cu drona. O Toyota albă, în care sunt doi bărbați, oprește la poarta terenului vecin celui cu sere. Unul dintre ei este Alexandru Botnari, în vârstă de 32 de ani. E fiul primarului din Hîncești, care poartă același nume.
Cei doi se rețin preț de 10 minute în curte, după care părăsesc locul. Întâmplarea face ca drumul de acces să fie blocat de un camion care staționează. Bărbatul care îl însoțește pe Botnari și care era șoferul mașinii traversează strada către jurnaliștii RISE Moldova, deranjat de echipa noastră de filmare”.
La prima vedere pare că nu e nimic de demonstrat. Jurnalistul a făcut muncă de teren și știe bine ce a văzut acolo. DAR, pentru verificare va trebui să prezint dovezi că în data de 27 aprilie am fost în Hîncești, să demonstrez că într-adevăr m-am aflat în acel loc, că am filmat cu drona, că a fost o mașină de culoare albă, marca mașinii, că în ea erau doi bărbați, că ei au oprit unde afirm în anchetă, cine sunt bărbații, să aduc probă că s-au reținut în jur de 10 minute (pentru că, dacă e mai mult sau mai puțin, atunci o să modific acest detaliu), că au părăsit locul aflării, că drumul a fost blocat, că un bărbat a traversat strada către echipa de filmare și că era deranjat.
Toate aceste probe au fost puse la dispoziția fact-checkerului. Mai exact este vorba despre imaginile surprinse de dronă și imaginile cu telefonul – filmulețe sau fotografii făcute de jurnalist. „Poate bărbatul a traversat strada, dar nu a fost deranjat deloc, ci doar s-a salutat cu jurnaliștii?”, poate întreba fact-checkerul. Aici dovada că bărbatul a fost vădit deranjat sunt imaginile cu camera ascunsă făcute de jurnalist.
Jurnalistul nu este obligat să publice toate aceste imagini, dar, pentru acuratețe, fact-checkerul va verifica că anume așa s-a întâmplat. Astfel, dacă după publicare cineva va pune la îndoială veridicitatea celor scrise, i se vor pune la dispoziție cu ușurință toate dovezile, pentru că, obligatoriu, acestea se păstrează.
Print-screen/Text pregătit pentru fact-checking
În procesul de verificare a faptelor nu există compromisuri. Dacă s-a întâmplat așa, înseamnă că ai dovada, dacă nu o ai, acel eveniment nu s-a întâmplat niciodată sau, cel puțin, nu-l poți dovedi și rămâne să-l cunoști doar tu și cei care te cred pe cuvânt, dar nu va fi publicat și asumat de către o redacție.
De cel puțin trei ori am fost amenințată cu judecata de cei vizați în anchetele pe care le documentam. „Nu vreau să fac, dar mă simt nevoit să apelez în instanță dacă o să scrieți despre asta” sau „înțelegeți că o să fac plângere?”. În cazul meu, niciunul dintre „amenințători” nu s-au ținut de promisiuni după ce au fost publicate investigațiile jurnalistice. În alte cazuri, alții care au făcut plângeri în instanță au pierdut. Tot ce s-a scris a avut bază factologică.
Îmi place să spun că fact-checkingul mă ajută să dorm bine noaptea și să mă simt onestă față de cititori și față de cei despre care scriu. Acest lucru construiește încrederea cititorilor în instituția media.
Câteva concluzii despre fact-checking:
Fact-checkerul nu crede în vorbe, de aceea atunci când o sursă ne pune la dispoziție o informație, aceasta trebuie să aibă și documente, dovezi solide că anume așa s-a întâmplat. Mai mult, documentele obținute „pe surse”, trebuie confirmate prin surse oficiale.
O informație care nu trece fact-checkingul nu ajunge niciodată să fie publicată, pentru că nu au fost aduse suficiente probe pentru a fi considerată veridică.
Dacă ai uitat să înregistrezi o declarație/discuție, această declarație nu a avut loc. Mi s-a întâmplat odată, la începuturi, să nu înregistrez o discuție cu o deputată pe o întrebare despre CV-ul dânsei. La fact-checking am fost nevoită să o sun din nou pentru concretizări, ca să avem dovada că e exact cum am scris.
Fraza „m-am întâlnit cu el în oficiul redacției” poate să nu treacă fact-checkingul dacă nu ai dovada. Deși pare migălos, acest lucru ne ajută în cazul în care persoana vizată în anchetă ne acuză de fals sau ne atacă în instanță.
Pentru reporter, procesul de verificare e o luptă pentru fiecare propoziție. Poți dezvolta sentimente de furie, frustrare, să urăști fact-checkerul pentru calvarul prin care treci, dar e atât de împlinitoare starea de după, când ești 99% sigur de ceea ce ai scris (1% nesiguranță e golul din stomac și întrebarea „dar dacă…?”).
Publicarea materialului poate fi amânată în cazul în care se constată că lipsește o reacție, o probă. Verificarea poate dura câte zile dacă jurnalistul are toate dovezile structurate, și poate ajunge la săptămâni, dacă sunt dovezi care lipsesc sau fraze ce nu trec fact-checkingul, din lipsă de probe suficiente.
Fact-checkerul alături de reporter și editor poartă răspundere pentru textul final. Jurnalismul, în special cel de investigație, este muncă colectivă. De aceea, o greșeală admisă este asumată de toți. Bineînțeles, nu suntem perfecți, însă procesul de verificare are ca scop să reducă la minim erorile.
Fact-checkingul poate să afecteze scriitura unui text. Pentru a nu lăsa loc de interpretări, fact-checkerul poate cere să renunți la jocuri de cuvinte sau formulări care pot fi interpretate. Și asta e la fel o luptă pe care o duce reporterul.
Prefer să pierd poate nervi, timp, să șterg fraze și informații la care țin, decât să scriu ceva ce nu are la bază suficiente probe care să susțină un adevăr.