Facultățile de Jurnalism nu pregătesc profesioniști, nici măcar în teorie

Am întrebat odată un grup de studenți la Jurnalism de ce au ales această facultate. Am primit răspunsuri sincere, de genul: „Din întâmplare”, „Îmi place să scriu poezii” sau „Vreau să fiu vedetă”. Puțini dintre ei erau suficient de conștienți cât de grea și cât de responsabilă este această meserie. Chiar dacă poate fi o întâmplare să ajungi să lucrezi într-o redacție și, dacă ești suficient de ambițios sau ambițioasă, o să ajungi pe sticlă, te va cunoaște o țară întreagă. Nu mai e deloc o întâmplare sau, cel puțin, nu ar trebui să fie o întâmplare însă informația care ajunge la public. 

Din păcate, și nu e doar părerea mea, Facultățile de Jurnalism din Republica Moldova nu pregătesc profesioniști, nici măcar în teorie. Vorbesc de reporteri care critică politicieni periculoși, care știu cum trebuie să arate o știre bună, care nu fac copy-paste din comunicate de presă, texte scrise dintr-o singură sursă, care gâdilă orgoliul politicienilor.  De aici, și o lipsă acută de jurnaliști bine pregătiți cam în toate redacțiile pe care le cunosc.

Vestea bună e că…

În Moldova, dacă vrei să faci jurnalism, îți vei găsi cu ușurință loc într-o instituție de presă. Nu e prea multă concurență, iar redacțiile se bat pentru orice reporter care are un minim de experiență sau chiar fără experiență. 

Altfel stau lucrurile în altă parte a lumii. Îmi amintesc că vorbeam cu niște colegi din Polonia, care îmi spuneau că la ei, după absolvire, tinerii caută cu disperare un loc într-o redacție, unii dintre ei acceptând să facă voluntariat și până la doi-trei ani ca să fie acceptați de breaslă. E un fel de test de răbdare, perseverență, care însumează multe ore de muncă pe teren, texte scrise și rescrise, stres și exaltare. Da, exaltare! Pentru că profesia asta vine la pachet și cu multă satisfacție profesională, bucuria lucrului bine făcut. Dacă e bine făcut.

Practica bate gramatica

Nu știu să disec problema într-atât încât să pot spune cu precizia unui chirurg cauza problemei. De ce atât de puțini absolvenți ai Facultăților de Jurnalism ajung să facă jurnalism? Și de ce le este atât de greu să documenteze și să scrie primele subiecte? Un singur lucru știu sigur, meseria asta nu se învață din cărți, mai exact, nu doar din cărți. „Practica bate gramatica” – ar trebui să fie motoul oricărui profesor de la Jurnalism, iar dacă profesorul mai are și niște ani buni de muncă într-o instituție de presă, e și mai bine. 

Există la Chișinău Școala de Jurnalism, care asta încearcă să facă. Aduce în fața studenților săi jurnaliști cu experiență, iar noțiunile teoretice sunt testate prin exerciții practice. Cursurile durează zece luni, iar jurnalismul se învață de la cei mai buni meseriași. Totuși, constat cu regret că, deși Școala de Jurnalism există de vreo 16 ani, instituțiile de presă încă mai au nevoie de colegi tineri: de la reporteri, fotoreporteri sau cameramani, până la editori și producători. Poți număra pe degete absolvenții Școlii care s-au regăsit în vreo redacție, mai ales în ultimii câțiva ani.

Soluția CU SENS

CU SENS s-a lansat pe piața media în august 2019. De atunci au trecut trei ani, timp în care am căutat continuu reporteri. Dar nu orice reporteri, dar pe cei pasionați de jurnalismul de investigație în format video. Facem cel mai greu jurnalism, pe care pot să și-l asume, probabil, cei mai curajoși și mai buni reporteri. La un moment dat, înțelegând că este greu să ne creștem echipa așteptând să ni se alăture jurnaliști din alte redacții sau să apară o generație de absolvenți, care printr-o minune să poată face jurnalism video din prima zi, am decis să acționăm. Am hotărât să creștem noi o nouă pleiadă de reporteri de investigație, care să știe să producă conținut de maxim interes public în format video. (Apropo, cine crede că se poate trece cu lejeritate de la presă scrisă, la jurnalism video, fără a se face rabat de la calitate, greșește amarnic.)

Anul acesta am făcut traininguri în care am invitat tinerii, nu neapărat studenți la jurnalism, să învețe, atât cât se poate învăța în două zile, despre jurnalismul de investigație în format video și despre experiența CU SENS. Ulterior, pe unii dintre ei, cei mai promițători și mai pasionați, i-am invitat să facă un stagiu de câte o lună fiecare în cadrul redacției noastre. Șapte dintre ei au reușit să facă primele subiecte după ce au lucrat cot la cot cu jurnaliștii CU SENS. Cu alte cuvinte, au aflat de la firul ierbii cu ce se mănâncă meseria asta. Încă un stagiar urmează să ni se alăture până la sfârșitul anului. Ne bucurăm să-i vedem motivați, iar două tinere ne-au spus deja că vor să rămână în echipa CU SENS.

Noi am găsit soluția care să ne ajute să ne creștem echipa, fără să „furăm” reporteri din alte redacții. Se întâmplă într-o țară cu sute de absolvenți ai Facultăților de Jurnalism și ai Școlii de Jurnalism, dar cu instituții de presă cu mult prea puțini reporteri care chiar știu care-i treaba cu jurnalismul onest, echidistant și profesionist. Evident că asta înseamnă un efort în plus și asumat din partea noastră, ore de mentorat, care fură timp și energie care ar putea fi canalizată spre creare de conținut, însă altă strategie de a promova jurnalismul de investigație în format video printre tineri, care să funcționeze cu adevărat, nu am găsit.