84A4557
Press School
4 decembrie 2021

(FOTO) Cahul. Vineri, 3 decembrie, a fost lansată expoziția de fotografie „Egalitatea în Obiectiv”


Vineri, 3 decembrie, începând cu ora 14:00, în scuarul Universității de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din orașul Cahul a fost lansată expoziția de grup de fotografii realizate în timpul celor patru zile de tabără, în cadrul cărora cei 13 participanți au învățat să facă fotografii și au beneficiat de instruiri privind egalitatea de gen, de la experți naționali și internaționali.

La lansare au fost prezenți reprezentați ai Uniunii Europene, ai UNICEF, UNWomen, reprezentanți ai presei și câțiva invitați speciali. Expoziția a fost disponibilă atât în scuarul universității, cât și în interior.

Moldovan National Youth Orchestra, împreună cu Andriano Marian, au oferit un concert social în semn de solidaritate cu victimele violenței pe bază de gen, în contextul campaniei globale „16 zile de Activism Împotriva Violenței în Bază de Gen”.

Ambasador UE, Janis Mazeiks, a venit cu un cuvânt de susținere pentru cei 13 participanți ai taberei fotografice „Egalitatea în Obiectiv”:

„Se vede că voi nu trebuie să fiți conviși despre gravitatea violenței împotriva femeilor sau a inegalității de gen. Cred că prin această expoziție, egalitatea poate fi văzute la două niveluri: unu – este la nivel de gândire. Trebuie să te gândești la egalitate ca să poți depista posibila ei absență, și celălat nivel este să faci ceva în legătură cu egalitatea, pentru că ea nu poate fi asigurată doar prin gândire. Tinerii sunt agenți ai schimbării. Voi sunteți cei care le veți spune politicienilor, dar și semenilor voștri, ce nu e bine, ce nu funcționează.”

Reprezentanta de țară UNICEF Moldova, Maha Damaj, a apreciat modul prin care participanții au ales să pună în evidență problema inegalității de gen.

„Atunci când există asemenea activități cu asemenea rezultate, voi puneți în lumină ceea ce vedeți voi și nu vedem noi, și faceți asta într-un mod foarte simplu, artistic și foarte eficient.”

Dominka Stojanovska, reprezentantă de țară UNWomen Moldova a mai spus că a rămas surprinsă și emoționată de fotografiile pe care le-a văzut la expoziția „Egalitatea în Obiectiv”.

„Rolurile predeterminate și stereotipurile pot fi depășite. În reprezentarea vizuală pe care am văzut-o astăzi aici, voi arătați că ceea ce ați fost voi învățați de mici poate fi depășit. Expoziția aceasta e o dovadă a contrariului. Trebuie să oprim fenomenul de a fi predeterminați, pentru că astfel nu numai voi aveți de pierdut, dar și societatea, și statul.”

Anterior, fiecare participant care a realizat fotografii în cadrul taberei „Egalitatea în Obiectiv” de la Cahul și-au expus lucrările proprii, și nu numai, la expoziții individuale, în localitățile lor.

Tabăra fotografică „Egalitatea în Obiectiv” a fost organizată de Asociația Media-Guard, în parteneriat cu Ziarul de Gardă, fiind realizată în cadrul Proiectului EVA „Promovarea egalității de gen în raioanele Cahul și Ungheni”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de UN Women în parteneriat cu UNICEF, în baza Acordului de Colaborare cu UN Women (Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitate de Gen și Abilitarea Femeilor). Părerile și opiniile exprimate aici aparţin autorilor și nu reflectă neapărat punctul de vedere al UN Women, al UNICEF sau al Uniunii Europene.