IMPACT – Premiul pentru excelență în investigarea corupției
Asociația Media-Guard anunță cea de-a doua ediția a Premiului pentru excelență în investigarea corupției. În anul 2024, de Ziua Internațională Anticorupție, Asociația a lansat acest premiu național menit să gratifice efortul jurnaliștilor de investigație, să scoată în evidență impactul anchetelor reportericești și să răsplătească curajul reporterilor și a echipelor jurnalistice care abordează corupția. Premiul constă într-o diplomă și o recompensă financiară, iar intenția Asociației Media-Guard e ca acest premiu să fie acordat în fiecare an, la 9 decembrie, de Ziua Internațională Anticorupție.
Ideea acestui premiu a venit în anul 2024 de la un om de afaceri, care s-a adresat cu un mesaj la conducerea Ziarului de Gardă, fiind impresionat de investigațiile ZdG și a propus un premiu bănesc pentru a remunera efortul reporterelor care au muncit sub acoperire și al echipei.
ZdG nu a putut accepta direct un premiu de la un om de afaceri, dar ideea premiului a fost direcționată către Asociația Media-Guard, un ONG care activează de peste 3 decenii în susținerea transparenței, a accesului la informație, a drepturilor jurnaliștilor de investigație.
Asociația Media-Guard a decis să instituie acest premiu ca o acțiune anuală, care va evidenția cele mai bune investigații jurnalistice împotriva corupției. Învingătorul va fi selectat de către un juriu compus din manageri de media de interes public, jurnaliști de investigație, activiști anti-corupție, specialiști în transparență și integritate.
Media-Guard creează și un board mixt, creat din donatori și oameni de afaceri, care vor oferi sprijinul financiar pentru premiu și pentru organizarea ceremoniei de premiere.
În 2024 premiul a fost destinat echipei de creație care au făcut ca investigațiile să arate bine și să ajungă la cât mai mulți oameni. Idea premiului și suportul financiar vin de la Vasile Tofan, Horizon Capital, Ucraina. El a donat 10000 de euro. În susținerea ceremoniei de premiere s-a alăturat în anul trecut și Asociația Businessului European, care a oferit sprijin pentru organizarea evenimentului.
În anul 2025 Vasile Tofan și-a reconfirmat disponibilitatea de a susține inițiativa cu suma de 10000 de euro. Suntem, de asemenea, în comunicare cu alți parteneri pentru sprijin și contribuție la organizarea premiului. Menționăm că premiul se conferă și se împarte întregii echipe care lucrează la investigația învingătoare.
Concursul este lansat în luna mai, în contextul acțiunilor dedicate Libertății Presei, sunt acceptate materiale de investigație realizate în perioada decembrie 2024 – octombrie 2025. Pe perioada lunii noiembrie va avea loc jurizarea, iar la 9 decembrie 2025 va fi anunțat învingătorul în cadrul unei ceremonii festive.
Lucrările în format digital pot fi trimise la adresa: info@mediaguard.ngo
Titlul mesajului: pentru Concursul anticorupție
Pentru întrebări, precizări – vă puteți adresa la aceeași adresă de e-mail.
