declaratie MG3 media guard ngo
Press Gov
15 septembrie 2023

ONG-urile de media condamnă comportamentul inadecvat al ministrului Vladimir Bolea, care a utilizat expresii necenzurate la adresa unui jurnalist


Organizațiile neguvernamentale de media, între care și Asociația Media-Guard, condamnă atitudinea inadmisibilă a ministrului Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, în raport cu jurnalistul care i-a adresat întrebări la conferința de presă de joi, 14 septembrie, și care a fost înjurat de demnitar.

Mai exact, în timp ce reporterul îl întreba dacă statul prevede ajutoare pentru fermierii care se ocupă de cultivarea merelor, ministrul Vladimir Bolea a lansat la adresa jurnalistului exprimări necenzurate, care lezează onoarea și demnitatea persoanei și contravin normelor de conduită general acceptate într-o societate democratică.

Organizațiile semnatare își manifestă indignarea în raport cu acest comportament sfidător și consideră că un astfel de limbaj este incompatibil cu funcția de ministru.

Solicităm prim-ministrului Republicii Moldova, Dorin Recean, să asigure tragerea la răspundere disciplinară a ministrului Vladimir Bolea, conform atribuției prevăzute de art. 22 alin. (2), lit. j) al Legii cu privire la Guvern.

Condamnăm cu vehemență manifestarea oricăror forme de intoleranță în raport cu jurnaliștii și instituțiile mass-media și îndemnăm toți demnitarii să adopte un limbaj și comportament decent în raport cu presa.

Centrul pentru Jurnalism Independent

Asociaţia Presei Independente

Centrul de Investigații Jurnalistice

Centrul „Acces-Info” 

Asociația Media-Guard