Poliția presei moderne
În 2019, când Plahotniuc și Șor au fugit, iar Maia Sandu a devenit prim-ministru, discutam la Guvern, în timp ce colegii instalau luminile pentru un interviu cu premierul, despre presa pe care ne-o dorim. Am înțeles atunci că mișcări bruște nu vor fi posibile imediat, pentru că, dacă vă amintiți, Consiliul Audiovizualului își găsise un alt „tătucă” – pe Dodon. Așa că schimbarea n-a venit. Dar, din scurta discuție pe care am avut-o cu Maia Sandu, mi-am dat seama că avea o imagine clară a dezastrului din audiovizual și un plan instituțional de intervenție pentru curățarea spațiului audiovizual de propagandă și instituții media alimentate din kuliok.
Între timp, s-au produs anticipatele, PAS a învins, Dodon stă în arest la domiciliu, Șor se bucură de viață pe malul Mediteranei, Plahotniuc tace și vinde ce mai poate, componența Consiliului Audiovizualului s-a schimbat… Dar s-a început războiul. După pandemie, inflația, justiția și criza energetică au schimbat prioritățile decidenților, iar în audiovizual se intervine superficial și haotic. „Intervenția chirurgicală” pentru extirparea propagandei și corupției din audiovizual se amână, deoarece „chirurgii” salvează domeniile prioritare. De parcă, pe segmentul nostru au rămas studenții de la „medicină”, care, în așteptarea chirurgilor, administrează din când în când, niște pastile. Mai împart niște avertizări ori amenzi, iar mai nou vânează greșelile ortografice, ortoepice, morfologice şi sintactice pe care le comit jurnaliștii la televizor. Asta în timp ce televiziunile care deservesc partidele ce îl așteaptă pe Putin călare pe tanc lucrează din greu și fac angajări.
Altfel vedeam parcă schimbarea în audiovizual după ce am scăpat de Plahotniuc. Dar cei de la CA au dreptate – articolul 19 există în Codul serviciilor media și ei sunt obligați să se ocupe și de asta – la fel cum sunt nevoiți să facă și muncă de editor de știri, depistând cazurile când, într-un material, lipsește a doua sursă sau, în vreun live, jurnalistul s-a cam dat cu părerea. Legiuitorul a avut grijă ca cei de la CA să fie mereu ocupați cu ceva mărunt, ce le-ar consuma timpul pe care l-ar putea dedica unor reforme consistente.
Din multitudinea de rapoarte care apar – elaborate de unele ONG-uri de media, dar și de autoritatea regulatorie – înțelegem că există o tendință insistentă de a ne reglementa. Numai că în vizorul acestor rapoarte, nu știu de ce, apar, de cele mai multe ori, cei bine intenționați, care au rezistat și s-au opus apucăturilor cleptocraților penali de a suprima libertatea presei sub Plahotniuc și Dodon. Argumentul supraveghetorilor este că îi monitorizează pe cei a căror audiență contează. Măgulitor. Dar numai cu restricții și reglementări o să ne pomenim în țarc.
Toți înțelegem că pentru a putea progresa, este nevoie ca societatea să fie informată corect și constant. După răul pe care l-au produs presei regimurile autoritare ale lui Voronin, Plahotniuc și Dodon, nu de o „poliție” a presei avem nevoie acum, ci de credibilizare și de mecanisme care să permită redacțiilor să reziste și să se dezvolte economic, pentru ca niciodată să nu mai depindă de buzunarele penalilor. Jurnalismul este o afacere scumpă, dar fără o presă puternică nu există stat democratic. Nu este o pledoarie pentru o infuzie de bani din partea statului! Nu de bani avem nevoie de la stat, ci de demontarea în totalitate a schemelor care au funcționat pe piața de publicitate în perioada penalilor și de mecanisme reale care să permită redacțiilor să întrețină jurnaliști buni și să se dezvolte ca afaceri. Dacă nu se va reuși asta, valorile etice vor fi înlocuite de jurnalismul vicios. Și acest proces a început. Deocamdată pe online. Cu greșelile ortografice, ortoepice, morfologice şi sintactice o să ne lămurim singuri atunci când fiecare redacție își va permite editori buni. Pentru asta nu e nevoie de intervenția CA-ului.
Cât privește credibilizarea… Cred că ar trebui să începem de la asumarea faptului că avem în breaslă jurnaliști care se folosesc de poziția lor ca să obțină beneficii. Și fac asta aruncând cu găleata mizerie peste toți cei care lucrează în profesia asta. Oameni care nu au văzut o problemă în a lua tușonkă de la Dodon apar azi la TV și spun că „toți iau plicuri”. În jurnalism, preventingul îl fac cititorii și telespectatorii, dar ONG-rile ar putea avea un rol mai mare decât până acum. Fără a soluționa această problemă, publicul se va îndepărta de jurnalism, iar modelele de jurnalism bun vor deveni raritate. Acești oameni pur și simplu se vor duce spre profesii care aduc mai multe satisfacții.
Și ultimul gând. Războiul din Ucraina ne-a schimbat și pe noi. Ne-a așezat cu picioarele pe pământ. Nu sunt adeptul sintagmei: „Timpul neutralității jurnalistice a trecut!”, dar noi nu trăim pe altă planetă. Ni se reproșează des că îi numim pe militarii ruși, care au invadat Ucraina, „ocupanți”. Cică nu e etic. Ba e la fel de etic cum am spune că pământul este elipsoid, iar apa e udă. Pentru că nimeni nu a anulat libertatea gândirii, fără de care democrația moare.
