Primul contact cu autoritățile în calitate de jurnalistă: „Nu am ce să vă comunic”

La prima interacțiune cu autoritățile în calitate de jurnalistă, am colectat un set de refuzuri de a mi se răspunde la întrebările legate de cheltuirea banilor publici. Atunci când i-am contactat, am primit răspunsuri de tipul „Sunt supraaglomerat” sau „Nu am ce să vă comunic”.

Am simțit împotrivirea funcționarilor publici atunci când am vrut să discut cu ei pe subiecte de interes public, subiecte asupra cărora ei probabil nu și-ar fi dorit să atragem atenția cetățenilor. M-am confruntat și cu birocrația acestui sistem, când mi se cerea la fiecare pas să trimit solicitare oficială de informații pentru a putea acorda două întrebări unui funcționar. Când am întrebat pentru ce e nevoie de o solicitare, reprezentanta serviciului de presă mi-a comunicat că trebuie „să vedem dacă ministrul aprobă sau nu aprobă interviul”.

La început mi-am propus să merg la instituțiile publice și să filmez răspunsurile a cel puțin cinci miniștri sau directori de agenții vizați în ancheta pe care o realizam. Eram entuziasmată de ideea că voi interacționa, pentru prima dată, în rol de jurnalistă, cu mai mulți conducători ai instituțiilor publice. Doar că ei nu au fost la fel de entuziasmați să vorbească cu mine. Rând pe rând primeam refuzuri de a filma scurte interviuri cu ei. Argumentul adus de funcționari era că sunt încărcați sau că nu doresc să vorbească la subiect. Într-un final, am rămas cu cinci refuzuri primite prin apeluri telefonice.

Eram dezamăgită, întrucât mă așteptam să obțin răspunsurile dorite direct de la autorități, astfel încât materialul meu să fie unul complet, cu opiniile tuturor persoanelor relevante și vizate în material. Atunci când am insistat să primesc răspunsuri, cel puțin la telefon, unul dintre miniștri mi-a spus: „Doamnă, vă mai repet încă o dată, eu nu am ce adăuga…”. După discuțiile cu alți colegi jurnaliști, cu mai multă experiență, am aflat că și ei s-au ciocnit de nenumărate ori de refuzurile funcționarilor publici de a oferi informații. Așa am înțeles că accesul la informații este o provocare pentru mai mulți jurnaliști din Republica Moldova.

Am perceput această experiență ca o primă lecție practică în domeniul jurnalismului. Înțelegeam că subiectul a fost bine ales din moment ce exponenții puterii publice se eschivau de la răspunsuri și refuzau să ofere detalii despre cheltuirea banilor cetățenilor.

Această primă experiență m-a fortificat și m-a ajutat să înțeleg că munca depusă de un jurnalist, adesea, e mult mai multă decât ceea ce se vede în materialul final. În spatele unei anchete video pot fi numeroase apeluri, refuzuri de a discuta sau solicitări de informații fără răspuns. Lecția învățată în urma acestei experiențe a fost că trebuie să evit implicarea emoțională și să înțeleg că refuzul funcționarilor a fost adresat subiectului abordat și mai puțin, sau chiar deloc, mie, jurnalistei care cerea informații.

Cristina Leu, stagiară în cadrul Asociației „Media-Guard”

Acest material este realizat în cadrul proiectului „Monitorizarea accesului la informații în instituțiile publice la nivel local, regional și național” implementat de către Asociația Obștească Media-Guard și este parte a proiectului „Presa în sprijinul democrației, incluziunii și responsabilității în Moldova” (MEDIA-M), finanțat de USAID, Ambasada Britanică la Chișinău și implementat de Internews în Moldova și Freedom House, care are ca scop promovarea dezvoltării mass-media independente și profesioniste și crearea unui sector media mai rezistent la presiunile politice și economice. Conținutul acestui material ține de responsabilitatea Asociației Obștești Media-Guard și nu reflectă în mod necesar viziunea UK, USAID sau a Guvernului Statelor Unite.