
Redacția „CU SENS”, chemată în judecată în urma publicării unor anchete
Redacția proiectului media „CU SENS” anunță că jurnaliștii săi au fost acționați în judecată în urma publicării unor anchete și că subiecții acelor materiale vor să-i oblige, prin intermediul instanței, să scoată materialele de pe site, dar și să le achite despăgubiri financiare. Jurnaliștii „CU SENS” consideră că, prin chemarea lor în judecată, se urmărește intimidarea echipei.
„Începem anul cu CITAȚII ÎN JUDECATĂ. Subiectele, în urma cărora ne-am ales cu tocmai 6 procese pe rol, sunt: Parteneriatul intereselor private și Digital, ne merge prost. Cei vizați în anchete Da Vinci, Valeriu Guzun, Guzun V.E. SRL, Guzun Ion, Accent Electronic, Vladimir Russu vor să ne oblige să scoatem materialele de pe platformele noastre și solicită, totodată, despăgubiri financiare. Au dat în judecată atât CU SENS, cât și întreaga echipă editorială”, se spune în anunțul redacției.
Olga Ceaglei, cofondatoare CU SENS: „Se încearcă, astfel, intimidarea noastră. Noi, însă, știm că ne-am făcut onest și corect munca. Fiecare cuvânt este susținut de probe și documente. Prin urmare, avem certitudinea că această formă de hărțuire a jurnaliștilor prin intermediul instanțelor de judecată nu va funcționa în cazul nostru. Nu au cum să ne împiedice să ducem la bun sfârșit anchete care scot la lumină tot soiul de nereguli”.
Totodată, membrii redacției „CU SENS” anunță că cei care doresc să-i susțină, inclusiv pentru a-și putea angaja un avocat care să-i apere în instanța de judecată, o pot face prin donații.
CU SENS este un proiect media fondat de un grup de jurnaliști de investigație și se axează pe documentarea și publicarea materialelor video.