Transnistria nu trebuie să mai fie o temă tabu pentru mass-media

Timp de 30 de ani politicienii din fruntea statului Republica Moldova, sociologii și companiile de sondaje, dar și unii formatori de opinii au tot repetat într-un glas și încă mai continuă să ne convingă că problema transnistreană nu îi interesează pe moldoveni. Că ar fi ceva plictisitor. Că ar fi ceva marginal.Ceva ce nu merită efortul de a înțelege și de a aborda. Ultimele opt luni însă ne demonstrează contrariul, cât de tare am vrea acum să știm cu “ce se mănâncă” Transnistria, dar nu-i găsim nicicum rețeta…

Pe 24 februarie, când toată Europa privea neputincioasă cum un dictator declanșează un război de agresiune în Ucraina, unii moldoveni și-au amintit că au și ei trupe străine pe teritoriul său și nu-s trupe simple, dar aparțin aceluiaș agresor. Atunci, majoritatea a readus în discuție problema: am avut un război, iar neutralitatea scrisă în Constituție nu e suficient să fie scrisă. (Desigur că o parte trează a societății nu a uitat aceste evenimente niciodată, dar, din păcate, a fost și continuă să fie în minoritate). Majoritatea însă a fost constant convinsă că dacă se va vorbi mai puțin despre regiunea transnistreană, ea va înceta să existe și problema se va evapora. Așa a crezut și o parte din presă. Că dacă se vor face reportaje doar în ziua de 2 martie – când a izbucnit războiul sau pe 19 iunie când s-a vărsat la Tighina cel mai mult sânge și pe 21 iulie când Snegur și Elțin au semnat acel acord de încetare a focului, va fi de ajuns. Marea majoritate a televiziunilor abordau acest subiect doar în acele date, sau când se mai fura un om de pe un mal sau altul și când mai venea un oficial străin să ne spună că ne respectă suveranitatea în limitele granițelor internațional recunoscute. Poate pentru ca să le mai amintească și politicienilor de aici că, „astea-s granițele voastre, nu vă mai ascundeți după sintagma teritoriu controlat sau necontrolat.” 

Noi la Zona de Securitate – platformă media specializată pe dosarul transnistrean, eram ceva mai calmi, atunci când, la sfârșit de februarie, toți priveau spre stânga Nistrului în așteptarea unor vești proaste. Noi eram ceva mai siguri că acele vești nu se vor face auzite. Așa e și până la acest moment. Regiunea transnistreană e “o mare sperietoare” pe care dacă începi să o cunoști îți dai seama că e mai degrabă o ancoră artificial creată pentru moldoveni și o unealtă eficientă de a face bani negri și mulți atât pentru unele elite de la Chișinău, cât și pentru cele de la Tiraspol.

În prima săptămână de la declanșarea războiului toți căutau informații dacă poate fi implicată și regiunea transnistreană în conflict. Atunci noi am publicat un articol în care am arătat că lucrurile sunt mult mai complicate decât par la prima vedere și Tiraspolul ar avea mult mai multe motive să nu se implice decât să o facă. Titlul începea cu întrebarea: „De ce Tiraspolul nu poate să se implice în Războiul din Ucraina”. Toate argumentele aduse în acel articol s-au adeverit în timp. A fost unul din cele mai preluate materiale de pe Zona de Securitate atât în presa națională, cât și în cea internațională. În astfel de momente înțelegi cât de important e să existe presă specializată. Acum e o situație excepțională în securitate și noi am fost cei căutați, în pandemie erau la mare căutare sursele specializate în medicină. Am convingerea că jurnalismul specializat este viitorul aceste meserii, într-o lume în care fiecare se poate considera jurnalist, având un telefon cu acces la internet în mână.  

Ne-am lansat în anul 2020 și de atunci am încercat să aflăm cât mai multe, nu doar despre oamenii de acolo, abuzurile regimului sau dorința locuitorilor din regiune de a face reîntregirea. Am vrut să aflăm și despre activitatea structurilor de insecuritate de acolo. Cum anume „Misiunea de Pacificare” din Moldova, fiind condusă de ofițeri ruși, care este potențialul forțelor militare din regiune.  Am ajuns la concluzia că în 2022 acesta e un sistem paramilitar subfinanțat, slab pregătit și slab motivat. 

Cel puțin priviți cum arată o unitate paramilitară din regiune.

Foto: Una din unitățile paramilitare din Tighina/ Bender, martie 2022

Dacă Republica Moldova ca stat care a beneficiat de asistență externă financiară și intelectuală la nivel militar nu a avut bani să dezvolte o armată capabilă să apere un stat atât de mic, credeți-mă, un regim secesionist nu a putut nici atât. Frica ce se citește vizibil în ochii guvernanților în aceste luni privind unele acțiuni care ar putea duce la reîntregirea malurilor râului Nistru e pentru că ei nu cunosc regiunea, iar cei care îi consiliază are grijă ca acest fapt să nu se schimbe prea curând.

Puține instituții media în toți anii de după conflict au alocat resurse pentru a menține regiunea transnistreană parte din spațiul informațional comun al țării. Ziarul de Gardă, Europa Liberă, Rise și Anticorupție au fost printre puținele platforme care săpau mai adânc, dar cred că, pentru „o bubă atât de mare și purulentă” e nevoie de tratament constant. E nevoie ca fiecare redacție să aibă o rubrică pentru subiecte din stânga Nistrului. Dacă politicienii se ascund după sintagma că, „nu putem face nimic, e un teritoriu controlat”, jurnaliștii trebuie să vorbească despre regiunea transnistreană ca despre un teritoriu – parte din stat. Măcar breasla care se numește puterea a patra.

Ne-am asumat să vorbim doar despre aceasta problemă cu doi ani în urmă, pe 28 octombrie.

Sărbătorim cea de-a doua aniversare și putem spune ferm că regiunea transnistreană nu mai e o temă tabu pentru noi, e pâinea cea de toate zilele și mare ne-ar fi bucuria dacă „am molipsi” cu entuziasmul nostru și alte redacții.  

Pentru a le fi mai ușor să înțeleagă această temă avem și un „dicționar explicativ” specializat: video și text. Din fiecare termen abordat în DEX jurnaliștii pot deriva zeci de articole de presă. Am simțit nevoia aceste rubrici pentru că toate detalii despre subiectul transnistrean erau stocate în rapoarte de sute de pagini și cărți de specialitate, multe dintre care sunt scrise într-un limbaj greoi și neinteresant. Noi am încercat să transformăm aceste sute de pagini în texte jurnalistice. Acum sunt șase subiecte explicate pentru cititorii de rând, dar și pentru jurnaliștii interesați de subiect. 

Un război la hotar ne-a trezit ca după o beție bună, unde s-a turnat din plin, nu cu vin moldovenesc, dar cu propagandă rusească și păcat va fi dacă grija iernii care vine ne va amorți la loc, atât pe jurnaliști, politicieni, cât și pe public. 

P.S. Revenind la rețeta pe care o căutăm și tot n-o găsim, să știți că e ascunsă în cel mai vizibil loc.