Cine ne învață să le spunem jurnaliștilor să nu ne fure?
Jurnaliştii plagiază din cauza lenii şi a ignoranţei profesionale, iar atitudinea faţă de plagiator este, mai degrabă, compătimitoare. Asta constata în 2012 Consiliul de Presă din Moldova, într-o cercetare despre fenomenul plagiatului în mass-media.
La zece ani distanță, hoția în breasla jurnalistică a ajuns într-un mod vrednic de compătimit, iar asta pentru că până și redacțiile considerate serioase „uită” să pună un link activ, să indice sursa unei fotografii sau, pur și simplu, copiază documente obținute cu efort și și-l atribuie lor. Adăugăm aici și redacțiile fără reporteri, așa numitele agregatoare de știri, care parazitează pe munca jurnaliștilor onești, iar asta pentru că jurnalismul online din R. Moldova nu este reglementat în vreun fel.
Despre plagiatul în mediul jurnalistic ar trebui să se vorbească mai des și, în primul rând, asta să o facă specialiștii. Nici noi, jurnaliștii, însă nu avem dreptul moral să tăcem, motiv pentru care am ales să-mi spun oful despre furtul în jurnalism, un fenomen imoral, care, pe mine personal, mă face să fierb de furie de fiecare dată când îl descopăr.
Am să menționez, pentru început, că plagiatul este interzis conform Codului deontologic al jurnalistului: Jurnalistul respectă dreptul de autor. Preluarea fără cost a materialelor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne, dar fără a depăşi jumătate din articolul sau ştirea preluată. În mod obligatoriu, în aceste cazuri, trebuie citată sursa şi autorul informaţiei, iar în cazul portalurilor informaţionale trebuie indicat şi linkul direct la sursă. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord încheiat cu deţinătorul drepturilor. (Articolul 2.4).
În ultima lună, am cam fiert de nervi de câteva ori, pentru că mi s-a furat din articole jurnalistice la care am muncit cu seriozitate, din informații obținute cu efort și pentru care mi-am asumat și anumite riscuri pe alocuri.
Deși nu toată lumea cunoaște, în R. Moldova există zăcăminte de petrol și gaze naturale, iar hidrocarburile sunt extrase încă de pe timpul Uniunii Sovietice. În ultimii doi ani intermediari din lumea K1 au intrat, discret, în afacerea cu hidrocarburi. Cum au reușit asta și unde ajunge petrolul moldovenesc am arătat în investigația despre Stăpânii petrolului extras în R. Moldova. Pentru a scrie investigația a trebuit să analizez zeci de documente, să merg prin noroi, să fiu intimidată și blocată pe rețelele de socializare de cei implicați în schema de extracție ilegală a țițeiului din regiunea de sud a țării. După publicarea articolului, a trebuit să confrunt rudele unui protagonist al anchetei, care mi-au cerut socoteală. Toate astea sunt însă fleacuri în raport cu ceea ce urma să constat peste câteva zile de la publicarea anchetei – un portal media a furat pasaje întregi din textul asupra căruia am drepturi de autor, iar pentru a nu cita Ziarul de Gardă a contactat sursele utilizate de mine, creând astfel iluzia că subiectul aparține respectivului portal.
Este un furt ordinar, într-o formă rafinată, în care pe la mijlocul textului este scris „Extrageri de petrol în satul Văleni a devenit un subiect de investigaţie a jurnaliştilor Ziarului de Gardă…” (ortografia este păstrată). Fără link activ sau indicarea autorului, textul a fost reconstruit astfel încât nu mai înțelegi cât din el aparține Ziarului de Gardă și cât redacției respective. De obicei, făptașii modifică textul pentru a nu fi acuzați de furt, însă un jurnalist care a muncit onest la un material își va recunoaște întotdeauna textul. Voi exemplifica prin a arăta mai jos ce iese atunci când eviți să citezi onest colegii și utilizezi sursele la care au apelat ei.
Din marterialul publicat de Ziarul de Gardă: „În 2020 Procuratura Anticorupție (PA) a pornit urmărirea penală, fiind vizate firmele „Valiexchimp” SRL, „Bio Fertiland” SRL și „Sindbad” SRL. „Procuratura Anticorupție confirmă că persoanele juridice indicate în solicitare sunt vizate în investigație, dar nu poate pune la dispoziția Dvs. mai multe informații, întrucât dosarul se află la etapa urmăririi penale, iar orice informație divulgată în această etapă poate periclita efortul procurorilor și ofițerilor”, ne-au transmis reprezentanții PA”.
Din materialul redacției care și-a asumat subiectul: „Procurorul responsabil de comunicare în cadrul Procuraturii Generale, Violina Moraru, a declarat pentru postul nostru de televiziune că pe faptele descrise, a fost pornită o cauză penală conform elementelor infracțiunii de delapidare a averii străine. Acum cauza se află la faza urmăririi penale”.
Pentru mine a fost important ca în investigație să am și părerea autorităților din Văleni, localitate în care este amplasată zona de extracție a petrolului și care, de-a lungul anilor, a avut de suferit din cauza afacerii cu hidrocarburi. Așa că am discutat de mai multe ori cu Silvia Știrbeț, primara localității Văleni. Ce să crezi, și redacția care și-a asumat subiectul deja abordat de mine a discutat cu ea, dar și cu alte două persoane ce se regăsesc în materialul meu.
În cazul în care cel care a modelat discret informația și ideile principale ale articolului semnat de mine ar nega asta, l-aș întreba: „Cum de te-a dus mintea și capul să verifici dacă Procuratura instrumentează vreun dosar pe acest caz? Oare nu cumva tocmai pentru că ai văzut asta în materialul meu? Sau cum se face că ai în text opinia autorităților locale din Văleni? Ai văzut asta în textul meu, nu-i așa?”
Din păcate, acestea sunt niște întrebări la care nu voi primi vreun răspuns pentru că am adoptat un comportament compătimitor față de plagiator, în nedorința de a contacta un portal media cu jurnaliști care ignoră bunele practici jurnalistice de respect pentru munca colegilor şi respectarea drepturilor de autor, dar și pentru că, trebuie să recunosc, nu știu care ar fi reacțiile și acțiunile corecte în asemenea situații.
Ispita de a-și atribui texte ale altor reporteri nu cruță nici redacțiile considerate serioase în breasla jurnalistică. Am să dau un singur exemplu – copierea încheierilor și hotărârilor instanțelor de judecată, analizelor și rapoartelor în format document.
La Ziarul de Gardă, ca și în majoritatea redacțiilor, zilele de weekend sunt lucrătoare. O dată la câteva săptămâni, fiecare reporter se transformă în unul de gardă pe tura de weekend.
În zilele mele de gardă, pe site-ul zdg.md veți citi cel puțin o știre din domeniul justiției, în care veți găsi atașată o încheiere sau hotărâre a unei instanțe de judecată. Asta pentru că îmi place să caut pe portalul instanțelor de judecată, în special pe cel al Curții Supreme de Justiție (CSJ), decizii de interes public. Uneori pentru a identifica un subiect trebuie să verific până la 100 de decizii ale magistraților. În acest caz eu depun efort pentru a scrie o știre originală, în baza unui subiect identificat de mine și deranjant este că, de foarte multe ori, colegii din alte redacții își atribuie lor subiectul fără a face trimitere la sursa inițială, pentru că este foarte ușor să descarci un document și să ți-l atribui, iar în textul scris de altcineva să faci câteva mici modificări sau deloc.
Vă dau și un exemplu aici. Ziarul de Gardă a fost prima instituție media care a scris despre cum Cristian Mihai Rizea, fost deputat în Parlamentul României, dat în urmărire internaţională, a pierdut procesul de judecată împotriva președintelui R. Moldova în care a cerut anularea unui decret invocat la respingerea cererii de acordare a azilului politic. Știrea avea la bază o decizie a CSJ.
La câteva ore de la publicarea știrii pe site-ul zdg.md, subiectul putea fi găsit și pe alte portaluri, fără vreo trimitere către Ziarul de Gardă, drept sursă primară. Și aici nu am cum să nu întreb al cui este meritul, dragi colegi?
Pe de altă parte, presa din România, precum libertatea.ro, adevărul.ro, stirileprotv.ro și alte portaluri, a citat Ziarul de Gardă. Și pentru că jurnalismul online în R. Moldova nu este reglementat, unele redacții adoptă o manieră vrednică de compătimit. Spre exemplu, un portal moldovenesc considerat cândva „portalul de știri nr.1 din Moldova” a ales să citeze adevărul.ro, care făcea trimitere la informația relatată de Ziarului de Gardă, cu indicarea unui link activ către material. E posibil oare ca reporterul portalului moldovenesc să nu fi văzut sursa primară a informației? Nu prea cred.
Poate că cei care preiau texte fără a le atribui corect autorilor originali sau fără a marca pasaje preluate cu ghilimele nici nu au discernământ, capacitate minimă de a înțelege că plagiatul are picioare scurte, la fel ca și minciuna, și este ușor de identificat.
Alina Radu, directoarea Ziarului de Gardă, scria recent într-un editorial că și Ziarul de Gardă preia conținut de la alte redacții și o face în baza unor acorduri mutuale. „Avem înțelegeri mutuale cu un șir de redacții din Moldova și facem schimb de conținut, dar avem colaborări și cu redacții bune, independente, din străinătate, mai ales în legătură cu războiul, avem înțelegeri cu redacții din Ucraina, Rusia, Georgia, Belarus, Kârgâzstan, Armenia – cu care facem schimb de conținut, ca să informăm publicul în mod obiectiv despre evenimentele de interes public. Dar niciuna dintre redacțiile cu care avem convenții de colaborare nu există doar din copy-paste, ci sunt redacții cu reporteri care muncesc în teren”.
Tot potrivit ei, comunitatea presei responsabile ar trebui să inițieze o discuție serioasă la tema furtului de conținut jurnalistic și o procedură de autoreglementare care ar descuraja furtul de conținut și dezvoltarea redacțiilor fără jurnaliști și fără jurnalism. În egală măsură, eu mi-aș dori să avem discuții serioase și despre cum pot evita jurnaliștii plagierea muncii lor sau a colegilor, cum să ne adresăm, dar și ce reacții și atitudini sănătoase să adoptăm în raport cu cei care fură conținut jurnalistic.
