Despre lumea întunecată a dezinformării și jurnaliștii care aduc lumină. Reportaj de la Atena

În perioada 28-30 septembrie, am avut oportunitatea să particip la Forumul Internațional pentru Jurnaliști de la Atena, organizat de iMEdD (incubator for Media Education & Development), o organizație non-guvernamentală din Grecia. Forumul a fost la a cincea ediție și a reunit câteva sute de jurnaliști din toată lumea și zeci de prezentări și ateliere susținute de profesioniști din domeniul mass-media. 

Au fost abordate cele mai arzătoare subiecte din presa internațională, pe care le vedem mult mai puțin reflectate în presa din R. Moldova. Acestea țin de problemele de mediu, de migrație, refugiați și discriminare, de inteligența artificială, dar și de sănătatea mintală a jurnaliștilor.  

Câteva subiecte mi-au atras atenția în mod deosebit. Este vorba de investigațiile pe subiecte de interes local, dar și internațional, precum și de realizarea documentarelor despre jurnaliștii care fac investigații. 

De exemplu, a fost prezentată investigația făcut sub acoperire a unei echipe de jurnaliști de la trei publicații internaționale, Radio France (Frața), Haaretz și TheMarker (Israel), despre serviciile de dezinformare pe internet prin crearea profilurilor false –  „Team Jorge: Going undercover to uncover the dark world of disinformation-as-a-service” („Echipa Jorge: Mergând sub acoperire pentru a dezvălui lumea întunecată a dezinformării ca serviciu”, traducere aproximativă din engleză, n.r.). 

Jurnalistul de la Haaretz, Omer Benjakob, a povestit cum el și colegii lui s-au dat drept persoane interesate de asemenea servicii și au reușit să primească o ofertă de la o asemenea „agenție” și să discute cu Jorge, cel conducea „agenția” și care le-a propus serviciile unei întregi armate de „avataruri”. „Avatarul” este o ființă digitală complexă, despre care jurnalistul Omer Benjakob a spus în glumă că „este mai reală decât mama mea”. Deoarece o persoană în lumea digitală este considerată reală dacă are cont de Whatsapp verificat prin SMS și un cont pe Gmail. „Și mama mea are doar Whatsapp”, a explicat jurnalistul. 

El a prezentat imagini cu profilurile acestor avataruri, care au conturi pe foarte multe rețele de socializare, pe magazine online, precum Amazon, și chiar conturi de Airbnb, astfel încât să arate cât mai real. Era vorba de un număr de 31 de mii de astfel de profiluri false. Jorge le-a explicat că aceste „avataruri” pot fi folosite pentru a promova o idee în mediul online, dar că pot fi create și altele, în același scop. A și făcut o demonstrație cum un „avatar” poate fi creat ca să dea impresia că este o persoană reală și care poate fi din orice colț al lumii, din orice structură sociale și cu cele mai diverse interese. 

Numitul Jorge s-a lăudat că utilizează aceeași tehnologie care a fost folosită pentru promovarea lui Donald Trump la președinția SUA și că și-a oferit serviciile de dezinformare în 31 de alegeri prezidențiale din toată lumea, dintre care, în 27 – cu succes. El poate utiliza „avatarurile” create pentru a promova orice idee, orice campanie, astfel că toate aceste profiluri fake pot „cânta ca un cor”.

Și pentru că părea incredibil ceea ce povestea acest Jorge despre ce poate face cu armata sa de „avataruri”, jurnaliștii i-au dat o sarcină amuzantă: să răspândească zvonul că un struț foarte popular pe rețelele de socializare ar fi murit. Campania a prins amploare, iar jurnaliștii au putut observa cum aceleași profiluri false au promovat și ale campanii, nu numai politice. Așa-numitul Jorge s-a mai lăudat că poate utiliza Chat GPT pentru a genera mesajele necesare într-o campanie.  

O jurnalistă din Serbia, Andjela Milivojevic, a descoperit zeci de canale de Telegram pe care sunt publicate fotografii cu femei în ipostaze intime, demascând fenomenul numit „revenge porn” („pornografie neconsimțită, din răzbunare”, din limba engleză, n.r.). Ea a constatat că fotografii intime ale femeilor sunt publicate pe aceste canale și că cei care sunt abonați sunt interesați să vadă acolo, în special, femei din Serbia, nu străine. 

Am reușit să discut cu ea după prezentare și mi-a povestit că instituțiile statului sunt, practic, nepuntincioase în contracararea acestui fenomen, deoarece imediat ce este închis un astfel de canal de Telegram, imediat apar alte zeci de canale în loc. De asemenea, legislația din Serbia nu reglementează și nu pedepsește publicarea fără acordul persoanei a fotografiilor în ipostaze intime, astfel că poliția se implică numai atunci când apar cazuri de pornografie infantilă, nu și în celelalte situații. Nici Codul Penal al R. Moldova nu conține nicio dispoziție care ar incrimina expres situațiile de „revenge porn”, astfel că problema ar putea fi examinată mai atent de mass-media, dar și de organele de drept de la noi. 

În cadrul Forumului de la Atena au fost prezentat și câteva filme documentare despre activitatea jurnaliștilor, urmărind modul cum documentează subiecte sensibile, cum merg sub acoperire, cum comunică cu sursele, cum gândesc modul cum să abordeze un subiect, cum iau decizii legate de aspectele pe care merită să le investigheze și pe care nu. M-am regăsit în unele situații pe mine și pe colegii mei atunci când discutăm despre subiectele pe care le investigăm și mi s-a părut o idee foarte bună colaborarea dintre jurnaliști și regizori pentru a realiza materiale mai interesante și mai atractive pentru public, dar și pentru a arăta „bucătăria internă” a unei redacții, astfel încât oamenii să înțeleagă care este procesul prin care trece informația din spațiul public, cea de la oamenii care ne relatează diverse probleme cu care se confruntă sau din surse anonime, până ajunge un articol jurnalistic bine documentat.

Unul dintre aceste documentare a urmărit parcursul unei  jurnaliste din Cehia care a încercat să afle, sub acoperire, condițiile de lucru pentru muncitorii din estul Uniunii Europene care se angajează la muncile de jos în țările din vestul UE. Nu am putut să nu mă gândesc la situația concetățenilor noștri care, la fel acceptă de nevoie cele mai prost plătite slujbe în țările din vestul Europei și despre care presa de la noi nu relatează prea des.  

În final, trebuie să menționez și despre locul desfășurării forumului, care a fost unul neașteptat și deosebit. În acest scop a fost utilizat depozitul uriaș al unei foste fabrici de mobilă, care a fost transformat în spațiu pentru evenimente culturale. Trebuie să recunosc faptul că mi-a fost de mirare când am văzut că evenimentul are loc într-o zonă industrială a orașului. Când am ajuns acolo, nu eram sigură că am găsit locul pe care îl căutam, dar pentru că am văzut mai multă lume întreptându-se spre porțile gigantice ale depozitului, am îndrăznit și eu să intru. Spațiul impresionează prin dimensiunile sale apăsătoare, dar presiunea pe care or fi simțit-o muncitorii de la fostă fabrică de mobilă atunci când intrau în depozit, scade când vezi decorurile prietenoase care te îndeamnă la comunicare și la socializare. De altfel, majoritatea prezentărilor au fost transmise online și înregistrate video, fiind asigurată traducerea din engleză sau greacă (acestea fiind limbile de comunicare la forum), precum și traducerea în limbajul mimico-gestual.

Pentru cei interesați de ceea ce am relatat, dar și de alte subiecte din cadrul forumului, las linkul la  site-ul oficial al evenimentului, pe care au fost publicate prezentările.

Natalia Zaharescu