Media-Guard, Press School
6 august 2026

Tineri din întreaga țară au învățat cum să recunoască și să combată dezinformarea în cadrul celei de-a doua ediții a Taberei de Reziliență Informațională


Douăzeci și unu de tineri din diferite regiuni ale R. Moldova au participat în perioada 3–5 august la cea de-a doua ediție a Taberei de Reziliență Informațională, organizată la Complexul „Codru”. Timp de trei zile, participanții au luat parte la sesiuni interactive, ateliere practice și simulări dedicate combaterii dezinformării, dezvoltării gândirii critice și utilizării responsabile a inteligenței artificiale, pregătindu-se să devină promotori ai unei informări corecte în comunitățile lor. 


Media-Guard
3 mai 2026

Memoriul privind libertatea presei în R. Moldova pentru mai 2025 – mai 2026: „Mass-media continuă să activeze într-un mediu marcat de probleme serioase, în pofida unor evoluții legislative”


Nouă organizații neguvernamentale de media, între care și Asociația Media-Guard, au publicat Memoriul privind libertatea presei în R. Moldova, o sinteză a principalelor evoluții și involuții din domeniul mediatic în perioada 3 mai 2025 – 3 mai 2026.

Documentul, lansat în contextul Zilei Mondiale a Libertății Presei, arată că mass-media din R. Moldova continuă să activeze într-un mediu marcat de probleme serioase, în pofida unor evoluții legislative și a măsurilor instituționale adoptate în ultimul an, potrivit CJI.


Editoriale, Press Gov
29 iulie 2026

Noua lege a mass-mediei. Cum e reglementat jurnalismul viitorului din Republica Moldova?


În Parlament urmează să fie votată în curând, în cea de-a doua lectură, noua Lege a mass-mediei, astfel încât până la finele anului să intre în vigoare. Ce prevede acest document și cum va fi afectat jurnalismul după intrarea în vigoare a noilor prevederi legale?


Press Gov
28 iulie 2026

Organizațiile neguvernamentale de media condamnă campania de hărțuire și intimidare împotriva redacției NordNews


Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), alături de organizațiile neguvernamentale de media cosemnatare, între care și Asociația Media-Guard, condamnă presiunile și atacurile repetate îndreptate împotriva redacției NordNews și a reprezentanților acesteia. Hărțuirea sistematică a jurnaliștilor, inclusiv prin intermediul platformelor online, nu poate fi tratată drept o formă legitimă de critică și nu trebuie tolerată într-o societate democratică.


Media-Guard, Press School
7 iulie 2026

Media-Guard te invită să te înscrii la a doua ediție a Taberei de Reziliență Informațională pentru Tineri


Ești tânăr(ă) activ(ă) în comunitatea ta? Vrei să înțelegi mai bine cum funcționează dezinformarea și cum o poți combate? Susții și promovezi valorile UE? Îți dorești să te implici în activități de combatere a dezinformării în comunitatea ta? Ești vorbitor/vorbitoare de limbă rusă, dar înțelegi româna? Asociația „Media-Guard” te invită să te înscrii la Tabăra de Reziliență Informațională pentru Tineri, organizată în perioada 3-5 august 2026, într-o locație pitorească, în afara Chișinăului.


Press Gov
30 aprilie 2026

Indicele mondial al Libertății Presei 2026: R. Moldova revine pe locul ocupat acum doi ani, după ce a urcat patru poziții


R. Moldova a revenit pe locul 31 în clasamentul mondial al libertății presei, poziție ocupată în 2024. Mai exact, în 2026, R. Moldova a urcat cu patru locuri, după ce în 2025 s-a clasat pe locul 35. Pentru prima dată în istoria clasamentului mondial al libertății presei realizat de „Reporteri fără frontiere“ (RSF), peste jumătate din țările lumii se încadrează acum în categoriile „dificil“ sau „foarte grav“ în ceea ce privește libertatea presei.


Press Gov
23 aprilie 2026

ONG-urile de media condamnă atacul lansat de partidul MAN la adresa mai multor jurnaliști, activiști civici și membri ai organizațiilor societății civile


Centrul pentru Jurnalism Independent, alături de organizațiile neguvernamentale de media cosemnatare, între care și Asociația Media-Guard, condamnă tentativa abjectă a Partidului Politic Mișcarea Alternativa Națională (MAN) de a discredita imaginea mai multor jurnaliști, activiști civici și membri ai organizațiilor ale societății civile prin asocierea lor, în mod insinuant și denigrator, cu o pretinsă „caracatiță” a partidului de guvernământ.


Press Gov
21 aprilie 2026

ONG-urile de media condamnă fenomenul hărțuirii presei în mediul online și cer organelor de drept să sancționeze autorul injuriilor și amenințărilor la adresa jurnalistului Vitalie Călugăreanu


ONG-urile de media, între care și Asociația Media-Guard, condamnă practicile de intimidare în mediul online a presei. Cerem organelor de drept să tragă la răspundere autorul amenințărilor și injuriilor la adresa jurnalistului Vitalie Călugăreanu.


Media-Guard
26 martie 2026

Jurnalista TV8, Viorica Tătaru, a depus plângere la poliție: „Hărțuirea online a ajuns la cote alarmante”


Jurnalista TV8, Viorica Tătaru, a depus plângere la poliție după ce a devenit ținta unei campanii de denigrare în mediul online, în urma reflectării flashmobului în memoria Ludmilei Vartic. Potrivit TV8, jurnalista solicită autorităților să investigheze răspândirea unor informații false despre ea și să identifice persoanele implicate.

Viorica Tătaru susține că despre ea sunt distribuite „cu bună știință” informații false pe Facebook și Telegram, inclusiv declarații pe care nu le-a făcut. Potrivit acesteia, acțiunile sunt coordonate și creează un climat de intimidare.

Jurnalista declară că nu este un caz izolat și că mai multe persoane i-au relatat experiențe similare. Ea atrage atenția că „hărțuirea online a ajuns la cote alarmante” și îi îndeamnă pe cei vizați să denunțe astfel de abuzuri:

„Vă recomand insistent să denunțați astfel de abuzuri și să nu intrați în jocul acestor „șmecheri”. Ei mizează doar pe emoții, iar pe online racolează oameni și le indică ce să facă și ce să scrie, cum să răspândească minciuni, iar când lucrurile scapă de sub control, răspunde doar cel care a publicat falsul, nu și cei din spate, care coordonează și se ascund în spatele unor conturi false”.

Potrivit ei, cei care coordonează aceste campanii se ascund în spatele unor conturi false, iar responsabilitatea rămâne, de regulă, pe cei care doar publică mesajele. Plângerea are și scopul de a preveni și descuraja astfel de acțiuni ilegale, mai spune jurnalista.

Pe 24 martie, mai multe organizații neguvernamentale de media, printre care și Media-Guard, au semnat și publicat o declarație publică prin care au condamnat ferm acțiunile de hărțuire, intimidare și denigrare îndreptate împotriva reprezentanților mass-mediei în mediul online și atrage atenția că astfel de practici nu trebuie tolerate într-un stat de drept.

Totodată, organizațiile semnatare au cerut organelor de drept să întreprindă neîntârziat acțiunile necesare în vederea tragerii la răspundere a autorilor amenințărilor, calomniilor și injuriilor la adresa jurnalistei Viorica Tătaru.


Press Gov
24 martie 2026

ONG-urile de media condamnă campaniile de hărțuire a presei în mediul online și cer organelor de drept să sancționeze autorii amenințărilor la adresa jurnalistei TV8 Viorica Tătaru


Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), alături de organizațiile cosemnatare, între care și Asociația Media-Guard, condamnă ferm acțiunile de hărțuire, intimidare și denigrare îndreptate împotriva reprezentanților mass-mediei în mediul online și atrage atenția că astfel de practici nu trebuie tolerate într-un stat de drept.