Press School, Social
1 decembrie 2021

Cahul: O expoziție de fotografie dedicată egalității de gen va avea loc vineri, 3 decembrie, în scuarul Universității de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu”


Vineri, 3 decembrie, începând cu ora 14.00, în scuarul Universității de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din orașul Cahul va fi lansată expoziția de grup de fotografie. Aici vor fi expuse fotografiile realizate de tinerii originari din diferite localități din raionul Ungheni în timpul celor patru zile de tabără, în cadrul căreia tinerii au învățat să facă fotografii și au beneficiat de instruiri privind egalitatea de gen, de la experți naționali și internaționali.


Press School
29 noiembrie 2021

Cristina Leu, despre stagiul în cadrul Media-Guard: „Am avut oportunitatea să lucrez cu jurnaliști cu experiență, care m-au ajutat să înțeleg cu adevărat farmecul, dar și riscurile meseriei de jurnalist”


Prima experiență în domeniul jurnalismului am ales să o trăiesc la Ziarul de Gardă, cu ajutorul Asociației „Media-Guard”. Am petrecut cinci luni în redacție (iunie-octombrie), în teren, la filmări și, cu ajutorul mentorului, am realizat cinci materiale, care au fost publicate de Ziarul de Gardă atât în ziar, cât și pe site. Aici am avut oportunitatea să lucrez cu jurnaliști cu experiență, care m-au ajutat să înțeleg cu adevărat farmecul, dar și riscurile acestei meserii.


Press Gov
18 noiembrie 2021

Declarație a organizațiilor de media: Condamnăm și cerem sancționarea candidatului Chirilciuc pentru atacurile la adresa redacției Esp.md


Organizațiile neguvernamentale din domeniul mass-media își exprimă îngrijorarea în legătură cu comportamentul descalificant, atacurile verbale și amenințările lansate de Nicolai Chirilciuc, candidat la funcția de primar al municipiului Bălți, în adresa editorului publicației periodice independente „СП” și al portalului Esp.md Slava Perunov. Cerem organelor de drept să investigheze acest caz și să-l sancționeze pe N. Chirilciuc în corespundere cu prevederile legislației în vigoare.


Press School, Social
12 noiembrie 2021

Astăzi, la Ungheni, a fost lansată expoziția fotografică „Egalitatea în Obiectiv”


Astăzi, 12 noiembrie, la Ungheni a avut loc lansarea expoziției de fotografie „Egalitatea în obiectiv”. La eveniment au fost invitați participanții taberei fotografice, care s-a desfășurat între 15 și 19 septembrie, protagoniștii din fotografii, reprezentanți ai mass-mediei, dar și câțiva invitați speciali. Tinerii și tinerele au fost instruiți și încurajați să devină promotori ai egalității de gen și ai drepturilor omului în societate, prin intermediul artei fotografice, iar astăzi au avut posibilitatea să-și vadă lucrările expuse la Biblioteca Publică Raională „Dimitrie Cantemir” din orașul Ungheni.


Press School
9 noiembrie 2021

Ungheni: O expoziție de fotografie dedicată egalității de gen va avea loc vineri, 12 noiembrie, la Biblioteca Raională „Dimitrie Cantemir”


Vineri, 12 noiembrie, la Ungheni va fi lansată expoziția fotografică de grup „Egalitatea în Obiectiv”. Aici vor fi expuse fotografiile realizate de tinerii originari din diferite localități din raionul Ungheni în timpul celor patru zile de tabără (15-19 septembrie), în cadrul căreia tinerii au învățat să facă fotografii și au beneficiat de instruiri privind egalitatea de gen.


Press Gov
31 octombrie 2021

Trei zile de apeluri și solicitări pentru a confirma numele directorului unei societăți de stat. Cristina Dulea, jurnalistă la Ziarul de Gardă, vorbește despre „lupta” nevăzută a jurnaliștilor cu autoritățile pentru a obține informații


Documentarea unui articol informativ, scurt și de maximă actualitate, care în mod normal ne lua cel mult o oră, s-a transformat într-un adevărat test de răbdare și a necesitat implicarea a trei reporteri, pe parcursul mai multor zile, fără a obține vreun rezultat la final.


Press Gov
30 octombrie 2021

(VIDEO) Transparența activităților din primării. Necesitate și obstacole


Cu mai bine de doi ani în urmă, Constantin Copăceanu, un bărbat din raionul Hâncești, a trimis o solicitare de informație la primăria satului Pogănești din același raion. Reprezentanții primăriei au refuzat să răspundă la solicitare. Astfel, Constantin Copăceanu a dat în judecată primăria. 


Press Gov
27 octombrie 2021

(VIDEO) Accesul jurnaliștilor la bazele de date deținute de stat: între costuri mari și interes public


Pentru documentarea și realizarea materialelor cu tentă investigativă, jurnaliștii au nevoie să adune sau să verifice informații din diferite baze de date deținute de stat: Registrul bunurilor imobile (cadastru), Registrul companiilor, Registrul unităților de transport, Registrul organizațiilor necomerciale ș.a. O problemă cu care se confruntă redacțiile este faptul că accesul la multe dintre aceste baze de date este contra plată, iar procesul de consultare a dosarelor este unul birocratizat.


Press Check
27 octombrie 2021

22 de portaluri informaționale au fost verificate în cadrul proiectului „PressCheck”: 10 au acumulat punctajul maxim, iar două nu au luat niciun punct


22 dintre cele mai populare portaluri informaționale din R. Moldova au fost evaluate în cadrul proiectului PressCheck derulat de Asociația Media-Guard. 10 dintre acestea au îndeplinit toate cele 10 criterii de transparență și deontologie, fiind catalogate de experții care au făcut evaluarea ca fiind echidistante din punct de vedere politic și transparente în ce privește sursele de finanțare. Alte trei site-uri au acumulat 8 sau 9 puncte din totalul de 10, putând fi și ele considerate drept surse credibile de informații pentru cititori. Două dintre site-urile monitorizate nu au îndeplinit niciunul dintre cele 10 criterii de evaluare, iar șase portaluri de știri au îndeplinit doar 5 sau mai puține criterii de evaluare.


Press Gov
26 octombrie 2021

Liuba Șevciuc, jurnalistă, cofondatoare CU SENS: Niciun funcționar nu ar vrea să aibă de-a face cu un jurnalist flămând de informație


Pentru jurnaliștii care fac investigații video, a obține interviuri în fața camerei de luat vederi de la autorități este o adevărată provocare. De cele mai multe ori, când reprezentanții statului aud că le ceri o reacție filmată, se comportă de parcă le dai cu sare în ochi. Asta deși interviul video este o formă de a oferi informație de interes public.